Cezar PREDA

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a apreciat, vineri, într-o conferinţă de presă, că împărţirea ţării în regiuni nu se va concretiza în viitorul apropiat pentru că „cine îşi asumă acest proiect riscă să piardă alegerile, iar PSD nu-şi doreşte să piardă alegerile”. Potrivit deputatului democrat-liberal, împărţirea ţării în regiuni „nu reprezintă decât o mărire a lanţului birocratic şi aşa mult prea mare în România”. Preda a adăugat în acelaşi context că nu crede în îndeplinirea acestui obiectiv în viitorul apropiat.
„Nu se va face împărţirea ţării, e un proiect care a fost preluat de Dragnea ca şi obiectiv pe termen scurt, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu se va concretiza foarte curând. Poate să fie un obiectiv pe termen mediu şi lung. Nu e decât o mărire a lanţului birocratic şi aşa mult prea mare în România. Încet, încet va ieşi din agendă, pentru că luptele sunt prea mari între baronii USL, care să fie capitală, care să arate că e mai viteaz, un asemenea proiect a dat naştere unor erori administrative greu de recuperat. Bătălia între miniştrii şi liderii regionali de a-şi muta instituţii în fiefuri, de a schimba modul în care e structurat actul guvernamntal în teritoriu va crea prejudicii foarte mari. Vezi ce se întâmplă la Sibiu, la Mediaş”, a declarat Cezar Preda.
Vicepreşedintele PDL a adăugat că personal nu crede ca se va face regionalizarea, aceasta „fiind o chestiune foarte grea şi complexă”. „Cred că nu se va face regionalizarea, pentru că e o chestiune foarte grea şi complexă. Eu o compar, e la fel de costisitoare politic ca decizia de a reduce salariile bugetarilor. Cine-şi asumă asta riscă să piardă alegerile, iar PSD nu va face asta pentru că nu vrea să piardă alegerile”, a mai declarat liderul PDL Buzău, Cezar Preda.
C.D.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui iliescu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.