Imagine din Corfu

Sub articolul „Experiență de neuitat. Liderul PDL Buzău, Cezar Preda, luat la pietre în Corfu”, un cititor de observatorulbuzoian.ro, pe numele său „de cod” Aristocle, a lăsat un savuros comentariu. Îl reproducem întocmai, la rubrica deja familiară cititorilor noştri, „Comentariul săptămânii”. Aşadar, Aristocle spune: „În buna tradiţie a politicienilor europeni, cei din Comisia de Migraţie au mai pus de o sindrofie. Întotdeauna este bine să te întâlneşti prin locurile pline de farmec ale Mediteranei, unde caracatiţa sfârâie pe grătar şi vinul clipoceşte vesel în cupe. Numai că, luaţi probabil cu număratul iahturilor de prin garaje şi a bancnotelor de euro de la saltea, aceştia au uitat că cetăţenii Eladei au alte probleme presante pe ordinea de zi. Viaţa bună a trecut, guvernul lor suflă cu amar în punga cea goală a bugetului naţional, iar falimentul nu mai poate fi ocolit nici dacă îşi vând şi ultima stâncă arsă de soare. Nu te duci în condiţiile astea să iei masa în faţa grecului, doar dacă eşti amator de senzaţii tari, iar până la cursa cu tauri de la Pamplona mai este mult de aşteptat. Parcă îl şi văd pe Cezar Preda, ditamai vicele unui partid la putere, ştergându-şi în fugă mustaţa de tzatziki şi urcându-se pe vreo barcă de pescari găurită venită să salveze de sub tirurile de bolovani ale tinerilor revoltaţi şi ameţiţi de puţin ouzo pe oficialii Înaltei Porţi de la Bruxelles. Din 300, câţi erau necesari pe vremea spartanilor să ţină piept inamicului, acum au fost suficienţi 100 de greci. La noi nici 20 de milioane nu ajung să dea peste cap o clasă de oameni politici care atunci când nu ignoră cu dulce seninătate treburile publice iau decizii care mai mult le încurcă. Şi asta nu pentru că sunt ei prea puternici, ci pentru că suntem noi prea slabi. Şi nepăsători.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.