Ce legătură s-ar putea stabili între comentariul de mai jos şi articolul sub care apare, numai Alexandru Corcodel, primarul Nehoiului, ştie… Lucru clar, politizarea excesivă a învăţământului naşte, pe lângă monştri, o disperare publică, trecută de „autorităţi” sub tăcere. Cum vor taxa autismul politicienilor cei conştienţi de răul făcut de către aceştia şi de către funcţionarii autofiletanţi care le execută ordinele? Muntele de rău făcut de comunism nu a fost de ajuns să rămână în memoria publică decât, în cea mai mare parte, prin fărâmele de „bine” de atunci. Disperarea părinţilor de sub comunism a fost dată uitării. Cine va uita disperarea părinţilor de acum?

„De neimaginat.” scrie Elena sub articolul Fiscul buzoian clasat al 16-lea în ceea ce privește încasările pe luna august, şi continuă: „LASATI COPIII SA INVETE DOMNULE EDIL LOCAL CORCODEL ALEXANDRU. Experienta pe care am trait o , la inceput de an scolar,nu pot sa spun ca nu ma asteptam dar totusi aveam unele retineri.
,, Elevii vor fi transportaţi de acasă spre unităţile de învăţământ şi invers. Transportul va fi asigurat tot timpul anului şcolar, indiferent de condiţiile meteorologice. ,, D le edil local de ce copilul meu nu poate beneficia de transport? De ce ati interzis ca acest copil de 7 ani, eleva cls I sa se bucure de primul an de scoala?De ce d le?Va raspund tot eu…din cauza ca ati politizat scoala , iar unii parinti au ales scoli mult mai bune pentru copiii lor.Este o boala cronica in Nehoiu care a aparut odata cu alegerea dvs in fruntea orasului.Siguranta copilului meu a fost pusa in pericol atunci cand dvs. ati ordonat ca acest copil sa fie lasat in STRADA la 300 m distanta de casa.Dar a avut un inger pazitor-o d na invatatoare-.careia ii multumesc din tot sufletul meu de MAMA.
Indiferent de sacrificiile pe care le vom face, copilul meu va invata la scoala pe care am ales o , scoala cu dascali vechi ,cu prestigiu care isi dau toata silinta si am tot respectul pentru dansii.Niciodata nu am sa sacrific demnitatea si viitorul copilului meu pentru voturile pe care le doriti.

 

observatorulbuzoian.ro

2 COMENTARII

  1. De neimaginat cum un primar orbit de ura pe care o are faţă de cei care nu-i cântă osanale, se răzbună pe copii.
    D-le Corcodel, tizul d-tale din trecut, chiar dacă era un ţigan sărac, avea o inimă, nu ca dumneata fiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.