Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” și-a premiat, sâmbătă, în cadrul festiv câștigătorii. Ajuns la cea de-a XXXIII-a ediție concursul a adus în competiție nu mai puțin de 105 participanți care au dat de lucru serios membrilor juriului. Aceștia au recunoscut că nivelul operelor înscrise în concurs a fost unul foarte ridicat  premiile naționale din acest an mergând chiar la români care locuiesc în Madrid sau Chișinău.

Festivitatea de premiere s-a desfășurat la Căminul Cultural din Pârscov chiar în apropierea Casei Memoriale „Vasile Voiculescu” unde organizatorii au decis să mute manifestarea de frica ploii. La festivitate au participat scriitori înscriși în concurs, autorități locale, reprezentanți ai organizatorilor și președintele Consiliului Județean care a înmânat marele premiu al celei de-a XXXIII-a ediții.

Premiile sunt :

MARELE PREMIU ŞI TROFEUL CONCURSULUI ŞTEFAN MI­T­ROI (Bucureşti), pentru volumul TATĂL FIILOR MEI – 1.500 LEI, Consiliul Judeţean Buzău.

PREMIILE NAŢIONALE

  • PREMIUL ­NAŢIO­NAL pentru literatură cu caracter religios: EUGEN BARZ(Madrid), pentru volumul FÂNTÂNA LUI IACOB (poezie); 1.000 lei Ziarul LUMINA al Patriarhiei Române.
  • PREMII NAŢIONALE pentru publicistică (ex-aequo): CODRUŢ CONSTANTINESCU(Prahova), pentru volumul LIBER ÎN EUROPA – 1.000 lei – Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, şi GHEORGHE POSTELNICU (Buzău), pentru volumul TÂNĂRUL VOICULESCU ÎNTRE MEDICINĂ ŞI LITERATURĂ; 1.000 lei – Cristinel Popa.
  • PREMII NAŢIONALE pentru proză (ex-aequo): ION FERCU(Bacău), pentru volumul DAC-AŞ FI FOST DUMNEZEU – 1.000 lei, Biblioteca Judeţeană „Vas­ile Voiculescu”, Buzău, şi EVELINE PĂUNA (Bucureşti), pentru volumul DINCOLO DE FERESTRE – 1.000 lei, Centrul Cultural „Alexandru Marghi­loman”.
  • PREMIUL NAŢIONAL pentru POEZIE: RALUCA FARAON(Bucureşti), pentru volumul ALCHILMIA MEMORIEI – 1.000 lei, Centrul Cultural „Alexandru Marghi­loman”.

 AUTORI DE VOLUME  

  • PREMIUL SPECIAL „RENAŞTEREA BUZOIANĂ”MIHAI SĂL­CU­ŢAN(Buzău), pentru volumul NIGRIMIADA; 500 lei – Asociaţia Culturală Renaşterea Buzoiană.
  • PREMIUL SPECIAL pentru proză, ­MA­RIAN TOMESCU(Ilfov), pentru volumul de proză SUBSTITUIRE ÎN DESTIN; 700 LEI
  • PREMIUL SPECIAL „DETECTIV LITERAR”RADMILA POPO­VICI(Republica Moldova), pentru volumul VENE ŞI ARTERE (poezie); 700 LEI – Editura Detectiv Literar.
  • PREMIUL SPECIAL pentru publicistică, MIHAELA AIONESEI(Târgu Secuiesc), pentru volumul LA PAS PRIN PATRIA MAMĂ; 800 lei – Primăria comunei Pârscov.
  • PREMIUL SPECIAL AL EDITURII ALPHA, „ALEXANDRU MARGHILOMAN – NOTE POLITICE”, ALEXANDRU MĂCIUCĂ(Râmnicu Sărat) – coordonator, pentru volumul O POARTĂ A RÂMNICULUI.

 ELEVI

  • PREMIILE „ACASĂ LA VASILE VOICULESCU”– manuscrise, elevi Şcoala Gimnazială Pârscov: MIRUNA MANEA (proză) şi MARIA POTÎRNICHE (poezie). Premiile în va­loare de 500 lei fiecare sunt acordate de publicistul CRISTI­NEL POPA.
  • PREMIILE „VASILE VOICULESCU”, elevi de liceu: ALEXIA PLĂCINTĂ(manuscrise, poezie) – Suceava; 800 lei – Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”;
  • Premiul la proză nu s-a acordat.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.