Situația de la Serviciul de Permise și Înmatriculări ar fi revenit la normal, potrivit prefectului județului Buzău după ce săptămânile trecute patru din cei 8 examinatori au intrat în concediu medical. Reprezentantul Guvernului în teritoriu recunoaște că pe perioada concediilor medicale ale celor 4 angajați ai Serviciului de Permise și Înmatriculări timpii de așteptare pentru persoanele programate pentru diverse operațiuni la ghișeele serviciului au fost cu mult depășiți și pentru aceasta își cere scuze public.

„Activitatea la Permise și Înmatriculări a revenit la normalitate și  vom încerca să operaționalizăm noul sediu din strada Simila atât pentru buzoieni cât și pentru angajații care lucrează acolo. Noul sediu presupune peste 500 de metri pătrați care vor fi amenajați cu birouri corespunzătoare și săli de așteptare pentru cetățeni”, a spus prefectul Daniel Țiclea.

Pe de altă parte prefectul județului Buzău recunoaște că la Serviciul de Permise și Înmatriculări există anumite tensiuni între conducătorul instituției și angajații acestui serviciu pe care conducerea Instituției Prefectului speră să le gestioneze astfel încât cetățenii ajunși la ghișeu sau programați pentru susținerea examenului pentru obținerea unui permis auto să nu le mai resimtă.

„Cred că situația va fi detensionată prin prezența domnului subprefect Cristea și a Mea în rândurile dumnealor. Domnul subprefect va petrece mai multe ore pe zi acolo pentru a vedea exact cât de tensionată este situația. Nu știu dacă este ceva real sau este vorba de niște orgolii ale unor tineri. La 25 de ani să hotărăști cine ia permisul și cine nu cred că este cam devreme și trebuie să discutăm cu acești examinatori și să le explicăm că peste 80 la sută din cei care susține examenele sunt niște copii de 18-20 de ani care poate au nevoie ca în momentul în care te sui cu ei în mașină să discuți altfel cu ei să îi încurajezi și să nu îi sperii și mai tare. Pe de altă parte la câte se întâmplă pe șoșele și câte nenorociri să se întâmple nu poți să le faci cine știe ce recomandări pentru că acestea pot fi interpretate”, a mai spus Țiclea.

Pe de altă parte surse din rândul angajaților Serviciului de Permise și Înmatriculări Buzău susțin că toate problemele care se răsfrâng asupra cetățenilor pleacă de la neînțelegerile între conducătorul Serviciului și angajați. Aceștia se plâng că nu găsesc înțelegere la acesta, are un mod de adresare defectuos iar prin decizia sa timpii de așteptare la ghișee și implicit de rezolvare a situațiilor cu care buzoienii ajung acolo au fost scurtați fără a se ține cont de realitatea din teren și astfel angajați nu reușesc să rezolve solicitările în noul barem de timp impus.

Tocmai de aceea prefectul Daniel Țiclea a explicat ca dacă vre-un angajat al Serviciului Permise și Înmatriculări are o problemă cu conducătorul instituției pe care care nu poate trece și își dorește transferul către un alt serviciu din cadrul MAI acesta va primi acordul de transfer. Totodată, acesta recunoscut că modul de dresare al șefului serviciului către subalterni ar putea fi îmbunătățit.

„În MAI este o mare problemă când trebuie să semneze șeful când pleci de la o structură la alta. De aceea eu vreau să asigur pe oricare dintre cei patru colegi sau oricare angajat care ar vrea să plece de la Serviciul de Înmatriculări pentru că simte că nu mai poate sau simte că se poate desfășura mai bine în altă parte îi asigur că eu în cinci minute îi semnez raportul de transfer. Faptul că șeful de serviciu este acolo că a câștigat un concurs organizat de DRPCIV București înainte de a fi eu prefect și el încearcă să țină cu orice preț reduta integrității eu pentru asta îl susțin. Faptul că poate are și dumnealui unele inabilități în actul managerial și poate că în partea de adresare mai pot fi aduse îmbunătățiri asta este altă discuție. Eu din ceea ce am înțeles acolo problemele sunt pe partea de comunicare, pe stil de comunicare de asta mă face să spun că nu cred că pot fi de netrecut. Șeful serviciului are 36 de ani alții au 25 de ani și când ești tânăr sângele este mai fierbinte așa. Când mai crești te mai domolești. De asta eu cred că problemele sunt rezolvabile” a mai menționat prefectul județului Buzău.

 

4 COMENTARII

  1. […] că problemele sunt rezolvabile” a mai menționat prefectul județului Buzău.  The post Conducerea Prefecturii Buzău, dispusă să petreacă mai mult timp între angajații Serviciul de P… first appeared on Observatorul Buzoian. Citeste mai […]

Dă-i un răspuns lui Conducerea Prefecturii Buzău, dispusă să petreacă mai mult timp între angajații Serviciul de Permise și Înmatriculări pentru a asigura buna funcționare a acestuia - Ziare locale 24 Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.