Conducerea Primăriei nu mai vrea tarabe și chioșcuri în centrul orașului

5


Noua conducere a Primăriei Buzău vrea să reabiliteze estetic centrul orașului iar primul pas în acest demers este desființarea tarabelor aflate atât pe Aleea Trandafirilor cât și pe strada Independenței la întrarea dinspre Colegiul Mihai Eminescu. După ce aceste zone vor fi eliberate autoritățile locale vor lua în vizor chioșcurile amplasate prin toate zonele orașului începând cu cele din jurul bisericii Sfinții Îngeri.
Dacă proprietarii tarabelor de la întrarea în Piața Centrală care ocupă abuziv terenul trebuie să elibereze zona în decurs de o săptămână, tarabagii de pe Aleea Trandafirilor care au acte în regulă pe terenul ocupat au primit notificări de eliberare a zonei în decurs de 30 de zile.
De altfel, aceștia din urmă au și mers luni seară la o discuție cu conducerea Primăriei pentru a încerca să găsească înțelegere pentru a-și putea continua activitatea care pentru unii este unica sursă de existență.
În urma discuțiilor de luni seară tarabagii de pe Aleea Trandafirilor au fost sfătuiți să identifice un spațiu care le-ar conveni pentru amplasarea tonetelor însă trebuie să se organizeze și să ceară ajutorul unui arhitect care să se ocupe de amenajarea unui spațiu propice comerțului cu cărți și integrarea acestuia în zona care urmează a fi stabilită de comun acord. O altă condiție pusă de municipalitate este ca în respectivele spații să se vândă doar carte nu și cosmetice, lumânări sau tămâie așa cum se întâmplă în prezent la tarabele plin centrul orașului.

5 COMENTARII

  1. Daca primaria Buzau demoleaza tarabele, noul primar de Berca a inceput de 2 zile demolarea singurului parc dintre blocuri care fusese amenajat acum 3 ani in parteneriat cu OMW Petrom. Copiii si parintii au asistat stufefiati cum un grup de comando a scos gardul viu, apoi a demolat leaganele si toboganele, dupa care a inceput sa incropeasca un tarc metalic cu stalpii pe din afara. Dupa marea peticeala de pe pod, li se ia copiilor, acum in plina vacanta, si bucuria locului de joaca. Si asta in timp ce muntii de gunoi dintre blocuri nu au fost ridicati de vineri. Am votat noua echipa da cred ca am luat o mare teapa.

  2. Mai bine am scapa de fumul din fiecare seara produs de chimica .tot unirii nord spus si noul centru inhaleaza fum gros seara de seara.Se va tine cont oare sau ei sunt „prea mari” ca sa fie trasi la raspundere?

Dă-i un răspuns lui Nelu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.