Consilierul municipal independent Constantin Ionescu a adresat prefectului județului Buzău o scrisoare deschisă prin care solicită Instituției Prefectului să ia măsuri față de refuzul primarului Constantin Toma de a promova pe ordinea de zi a ședințelor CLM proiectele de hotărâri inițiate și depuse de consilierii opoziției.

„Împreună cu alți 9 consilieri locali municipali, am inițiat și semnat un număr de 5 proiecte de hotărâri, de interes public, pe care le-am depus la Primăria Municipiului Buzău în vederea dezbaterii publice, completării și introducerii pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului Local Municipal. Până la acest moment , nici unul din cele 5 proiecte nu au fost introduse pe ordinea de zi a CLM deși au fost supuse dezbaterii publice pe sie-ul Primăriei” se arată în scrisoarea deschisă adresată Instituției Prefectului.

De asemenea, consilierul independent solicită prefectului Carmen Ichim să analizeze situația și să dispună măsuri în conformitate cu Legea administrației publice locale.

1 COMENTARIU

  1. Ar fi trebuit să-l întrebați pe consilierul Companiei de Apă ce vizează proiectele acelea, când le-a avut în dezbatere publică să vedem și noi ce-i trece prin tărtăcuță. Unul dintre proiecte viza scutirea bebelușilor de la plata cheltuielilor de curățenie pe scara blocului, ridicarea gunoiului și plata liftului. Ei bine, problema a fost rezolvată de deputatul liberal Luchian a cărui lege a fost deja votată de parlament luna trecută.

Lasă un răspuns la Victor Petrini Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.