Președintele PSD, Constantin Boșcodeală, l-a muștruluit public, joi, pe finul Adian Mocanu care a transmis printr-un comunicat de presă un punct de vedere legat de persoana pe care o va nominaliza PSD pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean.
„Aș fi foarte mulțumit ca membrii PSD să își vadă de treburile lor. As fi mulțumit de exemplu ca deputații să își facă treaba pentru care au fost trimiși în Parlament și să vină cu propuneri legislative menite să ușureze viața locuitorilor care i-au trimis acolo, ceea ce nu văd că se întâmplă. Își dau în schimb cu părerea despre problemele curente de la Consiliul Județean”, a declarat președintele PSD Buzău, Constantin Boșcodeală.
În ceea ce privește persoana care va fi nominalizată la conducerea Consiliului județean, Boșcodeală a transmis că îi va da mână liberă președintelui Cristi Bîgiu să stabilească acest lucru. De asemenea, președintele PSD Buzău a dat de înțeles că cine va vota altfel decât se va stabili în partid va suporta consecințele votului.
„Nominalizarea pentru funcția de vicepreședinte o va face domnul Cristi Bigiu. Pe cine va propune dânsul acela va fi propunerea PSD și cine va vota altfel va suporta consecințele. Domnul Adrian Petre, ca oricare alt membru PSD, este eligibil pentru ocuparea funcției. Nu poți să spui despre un membru venit în partid mai târziu că este mai prost decât un membru mai vechi. Cred că anumiți colegi ar trebui să își vadă de treabă”, a declarat Constantin Boșcodeală.
Miercuri, deputatul Adrian Mocanu a transmis un comunicat de presă prin care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la cine ar fi potrivit de la PSD pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, rămasă liberă după demisia lui Cristinel Romanescu.
Mocanu a transmis că pentru fotoliul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean cel mai potrivit ar fi un membru vechi al PSD, precum şi cu experinţă profesională, cum ar fi Gabi Baciu, Stefan David, Cornel Diaconita, Danut Pale sau Gheorghe Bodea. Pe de altă parte, Mocanu a dat de înțeles că Adrian Petre, consilier județean ales liste PNL și trecut apoi la PSD, nu ar fi potrivit pentru postul vacant.
Viitorul vicepreședinte al CJ Buzău va fi ales în ședința de lunea viitoare.
Acasă Administraţie Constantin Boșcodeală îl muștruluiește public pe finul Adrian Mocanu și îi transmite...
Nicoleta Tudor liked this on Facebook.
DOI HOTI !!!!!
Cadulencu Iulian liked this on Facebook.
Stefan Oprea liked this on Facebook.