Un copil de 10 ani din Buzău care a ajuns sâmbătă în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului județean de Urgență Buzău se află internat la terapiei intensivă într-un spital din Capitală în urma unor complicații apărute în urma infectării cu SARS-CoV-2.

Copilul s-a prezentat sâmbătă la U.P.U. unde medicii l-au supus unor investigații medicale și l-au trimis la București cu diagnosticul de meningo-encefalită. Tot sâmbătă, la Buzău  i-a fost prelevat test Covid al cărui rezultat, sosit după transferul acestuia la București, a arătat că este negativ.

„La UPU Buzău a fost transportat un copil de 10 ani din Buzău cu stare mediocra, cu cefalee, fotofobie și deficit motor membre inferioare cu suspiciune Covid-19. S-a efectuat examen pediatric, neurologic și de boli infecțioase și s-a decis transferul la spitalul Victor Gomoiu din Capitală cu diagnostic meningo-encefalită. Copilul s-a prezentat la Unitatea de Primiri urgențe sâmbătă la ora 11.35 I-a fost prelevat test pentru Covid-19, iar la ora 12.35 a plecat deja spre București. Ulterior au venit rezultatele pentru Covid-19 care au fost negative”, a declarat Adriana Bunilă purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Ajuns în Capitală copilul a fost retestat iar analizele au indicat că acesta este infectat cu SARS-CoV-2. El se află acum la Secția de Terapie Intensivă unde nu este intubat sau ventilat mecanic însă starea sa de sănătate este una destul de gravă fiind primul caz al unui copil care ajunge în această situație în urma infectării cu noul Coronavirus. Complicațiile apărute ar avea legătură cu faptul că acesta suferă de o boală cronică.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns la Marius Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.