Bărbatul care a ucis două persoane în primăvara anului trecut este căutat în continuare de polițisti după ce a evadat, ieri, de sub escorta gardienilor de la Penitenciarul Mărgineni. Individul a reușit să fugă, ieri dimineață, de sub escorta gardienilor de la Penitenciarul Mărgineni care îl duseseră la Judecatoria Moreni unde ar fi trebuit să fie judecat pentru violare de domiciliu și vătămare corporală, fapte comise în 2003. Eugen Galeș a fost dat în urmărire naționala și este cautat în continuare cu efective sporite in toate județele țării. Mai multi polițiști s-au deplasat în zona localității Năeni încă de ieri iar la intrările în comună au fost instituite filtre .

Anul trecut,  Eugen Galeş a ucis cu bestialitate două persoane pe raza comunei Năeni. În primul caz a fost vorba chiar despre o mătușă a sa pe care a răpus-o cu o lovitură de sapă în cap în timp ce aceasta își lucra pământul din apropierea locuinței. La doar două zile distanță, Galeș a ucis din nou un consătean de 31 de ani de la care și-a însușit hainele și un cal pe care polițiștii le-au găsit asupra sa în momentul prinderii. Chiar și așa, individul nu și-a recunoscut faptele iar procurorii buzoieni nu au reușit trimiterea sa în judecată pentru cele două crime nici până azi din pricina întârzierii rezultatelor necropsiei celor două cadavre.

Mama sa, vizitată ieri de polițiști, a declarat că nu a fost contactata de fiul său și  l-a rugat să se întoarcă de unde a fugit pentru a-și ispăși pedeapsa.

Anchetatorii susțin că bărbatul este foarte periculos și poate ucide din nou, la orice oră, dacă se simte amenințat. Asfel persoanele care l-ar putea vedea sunt rugate să anunțe imediat poliția și să nu încerce să intervină în nici un fel.

Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.