Senatorul liberal Cristi Bîgiu a mărturisit astăzi într-o conferință de presă că după nominalizarea sa drept candidat unic al USL la președinția Consiliului Județean Buzău relațiile cu partenerii social democrați s-au rupt. Supărați că nu omul lor a primit sprijinul de la Centru pentru alegerile de anul viitor, pesediștii au ales să nu mai colaboreze cu liberalii din județ.

După părerea fruntașului liberal, tensiunea din USL  ar trebui să înceteze și toți partenerii de coaliție să se organizeze pentru câștigarea alegerilor de anul viitor. Bîgiu a atras atenția că toate cele trei partide din USL trebuie să se preocupe serios de organizarea alegerilor pentru că, în acest timp, partidul aflat la guvernare nu stă cu mâinile în sân și poate câștiga teren.
”În ultima vreme nu a mai existat nici o întâlnire oficială a USL. Nu este oprită nici o colaborare din partea noastră, noi suntem deschiși colaborării și respectăm protocolul. Cred că ar trebui să ne preocupe mai mult interesul comunității, să respectăm anumite decizii luate chiar la nivel central și să ne apucăm de lucru. Grija noastră ar trebui să fie alta. În primul rând, să câștigăm localele și să înlăturăm PDL de la guvernare. Dacă nu vom face asta rapid, vom avea surprize pentru că cei de la PDL se mișcă permanent prin teritoriu și, mai nou, sunt ajutați și de cei de la UNPR ”, a declarat senatorul liberal Cristi Bîgiu.
La rândul său, președintele PNL Buzău, deputatul George Scutaru a ținut să precizeze că decizia luată la Centru, privind susținerea liberalului Cristi Bîgiu la șefia CJ Buzău, este definitivă și a făcut apel la social democrați  să lase la o parte orgoliile pentru că județul nu se află în buzunarul cuiva sau a ”unei familii, oricare ar fi numele ei”.
” Vrem ca totul să fie foarte clar. Este o decizie care a fost luată și care nu va mai putea fi revizuită, indiferent de promisiunile și presiunile pe care diverși lideri ai PSD Buzău le fac asupra unor primari din teritoriu. Este o decizie în urma căreia s-a pus punct și în nici un caz nu va fi virgulă. Obiectivul nostru este ca acest tandem, primar-președinte de Consiliu Județean să funcționeze și să reușim să debarcăm PDL de la guvernare și, prin contribuția ambelor partide, să ne situăm pe un loc fruntaș în USL”,a precizat astăzi președintele PNL Buzău, deputatul George Scutaru.
Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Am auzit că Boşco a bătut palma cu Cezărică! Deci, pa psd-ul la Buzău, copii!
    Vă treziţi singuri în curtea grădiniţei. Mai e ăla cu Alba ca Zăpada, care umblă cu piticii lui prin judeţ, la ore mici, racolând, la concurenţă cu partidul lui DD, aderenţi dintre cei mai consecvenţi beţivi ai satelor! Apa la matcă şi omul la teapă!, vorba ţaţei Florica….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.