Cristi BIGIU
Cristi Bîgiu și-a anunțat miercuri demisia din funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău. Prezent într-o conferință de presă după ședința extraordinară a Consiliului Județean, Bîgiu a anunțat că și-a depus demisia după ce săptămîna trecută, oamenii au ieșit în stradă și au cerut schoiimbarea clasei politice.
Bîgiu a precizat că gestul său este de ”moral” după ce oamenii, ”nu membrii de partid, trimiși în stradă cu lecția învățată”, au cerut demisia sa în stradă. El a adăugat că a vrut să îşi dea demisia din funcţie încă de joia trecută, dar pentru că foştii săi colegi din PNL anunţaseră că vor iniţia un demers pentru suspendarea lui, a aşteptat acest demers. Proiectul nu a fost însă propus pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului JUdeţean, astfel că Bîgiu şi-a depus dimineaţă demisia din funcţie.
”Mi-am înaintat demisia din funcția de președinte, nu am făcut-o până acum penru că nu am vrut să fie interpretrată ca o vină în dosarul în care am fost reținut, sunt nevinovat și sper să se dovedesască asta în instanță. Am considerat moral să-și dau demisia după ce oamenii au strigat în stradă demisia clasei politice, demisia mea, nu mă refer aici la cei trimiși de partid cu lecțiile învățate, ci la oamenii normali care au ieșit în stradă. Eram suspendat din funcție și oricum nu mă mai întorceam vreodată la șefia Consiliului Județean. Din respect pentru oameni am decis să-mi dau demisia acum”, a declarat miercuri Cristi Bîgiu.
El a făcut trimitere și la consilierii PNL care i-au fost alături în ultimii 15-16 an și cu care a organizat campanii și evenimente, precizând că este curios dacă și aceștia vor da dovadă de moralitate sau ei doar vorbesc de moralitate.
”S-a vorbit mult de moralitate, am considerat că e un gest moral să-mi dau demisia. Sunt curios dacă și consilierii mei PNL cu care am făcut campanii în ultimii 15-*16 ani au moralitate sau doar vorbesc de moralitate. E vorba de consilierii cu care am făcut campanii, care mi-au fost alături în toți acești ani.”!, a spus Bîgiu. în ce privește activitatea Consiliului Județean, bunul mers al lucrurilor nu va fi afectat întrucât oricum Bîgiu nu-și mai exercita demult funcția de președinte, în locul său fiind ales Petre Emanoil Neagu.
”Am încheiat cu viața politică, nu mă mai întorc. O să revin în mediul privat”, a sopus Bîgiu al cărui mare regret este, după cum a declarat, acela că proiectele propuse la început de mandat nu au putut fi finalizate.

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui CRISTI BÎGIU ȘI-A DAT DEMISIA DIN FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN - Agenda Primarului Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.