Angajații Centrului Multifuncțional de Pregătire Schengen își așteaptă cursanții

Prima serie de cursanți ai Centrului Multifuncțional de Pregătire Schengen la Buzău întârzie să apară din cauza lipsei banilor. Deși, tot mai multe voci dădeau ca sigură demararea instruirii angajaților din Ministerul Administrației și Internelor la Buzău de la jumătatea lunii martie aceasta a fost amânată pînă la deblocarea banilor necesari pentru hrana cursanților pe durata școlarizării.
Centrul Multifuncțional de Pregatire Schengen a fost inaugurat la Buzău la începutul lunii martie în locul fostului Liceu de Poliție “Neagoe Basarab”. La nivel național există două astfel de obiective care au luat ființă dupa desființarea liceelor de poliție din Buzău și Ploiești. Investiția pentru amenajarea celor două locații, preconizată pentru 10 milioane de euro a fost diminuată din cauza crizei economice la 6,9 milioane de euro bani proveniți din fonduri Europene. Centrul Multifunțional de Pregătire Schengen de la Buzău dispune de zece săli de clasă, patru săli de specialitate, o sală de conferințe, o sală de sport și o sală de mese. De asemenea, centrul, poate asigura cazarea a 200 de cursanți în regim hotelier de două stele.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.