Pe 1 decembrie pensiunile buzoiene sunt în sărbătoare. Pensiunea Casa cu Tei din Sărata Monteoru organizează săptămâna viitoare cea de-a V-a ediție a sărbătorii „Căsuța cu Pridvor” ocazie cu care,pensiunile din județ se vor întrece în prepărarea mâncărilor specifice fiecarei zone a județului. Totodată, gazdele vor pregăti sute de porții din preparatul tradițional, „Tocana Națională” care va fi oferit spre degustare celor prezenți. În cadrdul aceleiași sărbători,ANTREC Buzău va lansa produsul turistic „Drumul Sarmalelor” ce urmărește să promoveze bucătăria tradițonală românească în rândul amatorilor de turism gastronomic. Cu această ocazie pensiunile participante vor pregăti rețete inedite de preparare a sarmalelor folosind ingrediente locale. Nici copii prezenți nu vor fi lasați deoparte și vor fi antrenați într-un concurs gastronomic organizat de Unilever Food Soluțions.
O altă atracție o va constitui expoziția prezentată de școlile din județ care au participat la „Școala de vară a tinerilro meșteșugari” unde vor fi prezentate lucrările realizate de copii pe timpul verii dar totodată vor avea loc și demonstrații de maiestrie la ghergheful vertical, la încondeiatul ouălelor sau la confecționarea de opinci sau împletituri.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.