Veste bună pentru locuitorii comunelor Sărulești și Bisoca. Consiliul Județean a finalizat licitația pentru refacerea drumului județean ce leagă Vintilă Vodă de Bisoca și în câteva zile ar putea fi semnate contractele de execuție a lucrării. De asemenea, motive de bucurie au și localnicii din Bozioru și Brăești acolo unde Consiliul Județean va reabilita porțiunea de drum dintre Cozieni și Brăești. Lucrările sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare locală și cuprind atât proiectarea cât și execuție însă conducerea Consiliului Județean încearcă să obțină bani europeni pentru refacerea celor două drumuri.

Drum Braești

„S-a terminat licitația pentru drumul de la Vintilă Vodă la Bisoca, este desemnat un câștigător și mai sunt câteva zile termen până se pot face contestații iar dacă nu vor fi se va începe refacerea drumului. De asemenea, s-a terminat licitația și pe drumul de la Bălănești la Brăești. Și acolo va fi vorba de proiectare și execuție. Cele două lucrări sunt pe PNDL dar sper, și mă rog ca doamna Mihailov să ne facă o solicitare să le trecem pe fonduri europene ca să nu mai depindem de nici un alt factor”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

DJ 203K la Potoceni

Totodată, președintele CJ a afirmat că lucrările la DJ203K între Mărăcineni și Podul Muncii sunt în grafic și că cel mai probabil din toamna acestui an localnicii vor scăpa de disconfortul existent prin turnarea unui prim strat de asfalt.
„Lucrările la 203K Mărăcineni-Podu Muncii este în grafic, s-a turnat un prim strat la Beceni, îmi cer scuze localnicilor dar le promit că din septembrie se va termina cu disconfortul și or să fie condiții bune de circulație. Nimic nu se poate face fără sacrificii dar și dacă au așteptat atât eu sper că a meritat dacă următorii 20 de ani se va circula cum trebuie”, a mai spus Petre Emanoil Neagu.

2 COMENTARII

  1. Dar drumul de la Autorolla la Robeasca nu se mai zice nimic de el? Parca era vorba ca imediat dupa sarbatorile Pascale incep lucrarile de „reasfaltare” nu de peticire a drumului

Lasă un răspuns la Observatorul BUZOIAN Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.