Luptă fără nici un dram de emoție în Organizația Municipală a PSD Buzău. Social-democrații din municipiu și-au desemnat vineri după-amiază conducerea Organizației Municipale, ultima organizație în care au avut loc alegeri înainte conferinței județene de alegeri ce va avea loc săptămâna viitoare și la care este așteptat să participe președintele PSD, Victor Ponta.
Alegerile din Organizația Municipală a PSD Buzău au fost mai mult o formalitate pentru că nu a existat o concurență pe posturi. Fiecare post scos la concurs a avut un singur pretendent fapt pentru care votul a fost unul deschis și absolut toți cei 22 de membrii ai Biroului Executiv Municipal au fost votați în unanimitate de cei peste 200 de delegați prezenți în sală. La alegeri au participat în calitate de invitați și parlamentarii PSD aleși la scrutinul din iarna anului 2012, respectiv senatorul Victor Mocanu și deputații Eugen Nicolicea, Marian Ghiveciu și Adrian Mocanu marele absent fiind ministrul Eugen Teodorovici, reținut cu treburi la Guvern, după cum a transmis delegaților președintele Constantin Boșcodeală.
La finalul conferinței de alegeri deputatul Marcel Ciolacu câștigătorul unui nou mandat în funcția de președinte al Organizației Municipale a PSD Buzău a declarat că ținta noului său mandat este să obțină ceea ce a câștigat la alegerile parlamentare din iarna anului 2012 respectiv cele două funcții de deputat și una de senator.
Președintele Organizației Județene, Constantin Boșcodeală, cel care va trece printr-un proces similar peste doar o săptămână s-a declarat mulțumit de rezultatele organizației conduse de fostul viceprimar și le-a recomandat membrilor Biroului Executiv Județean și noului președinte ales să fie foarte atenți la păsurile cetățenilor.

Componența Biroului Executiv Municipal

Presedinte

Marcel CIOLACU

 

Vicepresedinți

Fănică BÂRLĂ

Sebastian RADU

Petre BURADA

Victor IONIȚĂ

Sorin LAZĂR

Gabriel MIHALAȘCU

Cornel DIACONIȚĂ

Daniel AUGUST

Carmencita PRICOP

Constantin COMAN

Cornel RADU

 

Secretar executiv

Alexandru DUNEL

 

Trezorier

Constantin CREȚU

 

Membri

Gheorghe CHIRU

George SAVA

Ionuț APOSTU

Dan DUDAȘ

Sorin BURLACU

Nicolae FRÂNGULESCU

Geta BURDUCEA

Liviu ISTRĂȚESCU

Ionel BANU

10 COMENTARII

  1. A inceput circoteca la psd,o adunatura de pluripartidisti,impostori,penali,fini,cumetri,profitori cu totii pupi…..la boscodeala,tradatori care si au vindut constiintele pentru bani si alte privilegii oferite de acelasi boscodeala,oare unde sunt cei care faceau psd ul un parti respectat la buzau?Urmeazu judetul unde se v a prceda in acelasi mod,cu aceeasi strategiesi acelasi principiu,cine nu este cu mine este impotriva mea.

  2. Vezi ca zilele astea e un loc liber la wc , scuze la pc …:)
    Poate te primește voiculescu in cocina lui ..:)
    Vasile .. Vasile , ce ai fost si ce ai ajuns , îți refulezi elucubratiile pe site.uri , dar nu e nimic , asta ești tu , caracter 0

  3. PROSTACII au de treaba .
    ,le a dat martafoiul,ba in capul vostru Prost aveti numai vasilici,ca in totdeauna sunteti pe margine ,adica in eroare,poate ca aveti mustrari de constiinta fata de acel vasile,poate ca ala nu va lasa sa il pupati pe as .Ba ..mascariciule tu chiar crezi ca nu se stie ce cum puneti voi la cale mirsaviile,cum incercati voi sa manipulati oamenii,sa ii aburiti cu miciunule voastre si sa ii jefuiti ulterior,Se pare ca Gica le cam stie

  4. Asa este ,a cadidat de unul singur si culmea a iesit primul dar ce este interesant ca toti din cei ce au obtinut functii sunt oamenii lui boscodeala,vreo 3 penali,vreo5 manglitori si restul yesmani,veniti de la pnl,pdl,unpr,apropos ce o fi cu nicolicea acolo?,o fi invitat?,dar de ce nu are invitati de la pnl?,si oare ce are FAS asta cu voiculescu ca doar este aliat si asta ia cam dus in circa vreo2 ani cu trustul lui?

  5. Ca tu făceai alegeri puternice …baaa nu îți e RUSINE , ai uitat cum aduceai toți terminatii la ședințe 🙂 toți golanii !!
    Aveai 12 primari , si aia pe treaba lor ca in baza ta mai ieseau ei la toamna…

  6. Hai ca devine interesant,baietii incep sa vorbesca despre ce se intimpla in psd ul ala puternic a lui ion vasile,aflam si noi noutati,Mai ales ca se pare ca sunt vechi cadre,cunoscatori.Daca ne spune ti si cum facea ti voi de castigate alegerile atunci si Mai ales cum a castigat alegerile boscodeala in 2004 ,inseamna ca chiar sunteti transparenti

Lasă un răspuns la Gica Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.