Fostul primar al comunei buzoiene Cernătești, a fost eliberat vineri din penitenciar, după un an și 2 luni din condamnarea de 3 ani de închisoare pentru că a accidentat mortal o adolescentă iar alesul conducea cu viteză, în stare de ebrietate și avea permisul suspendat.
Valerică Șercăianu, fost primar al comunei Cernătești, a fost condamnat în noiembrie 2014 la 3 ani de închisoare cu executare pentru omor din culpă și vătămare corporală din culpă, după ce a provocat un accident de circulație în urma căruia o adolescentă de 15 ani a murit iar alta a fost grav rănită, ambele fiind lovite de jeep-ul alesului în timp ce se duceau acasă de la școală și se aflau pe marginea drumului, în localitatea Potoceni. Accidentul a avut loc în 2013, de Sfinții Constantin și Elena, pe 21 mai, iar alesul era în stare de ebrietate, avea permisul suspendat și conducea cu viteză când le-a lovit pe cele două fete.
După proces, Șercăianu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, fiind eliberat vineri, după ce a ispășit un an și 2 luni din pedeapsa primită.
Instanţa a considerat că fostul primar poate fi eliberat unul dintre argumente fiind participarea deţinutului la un program cultural denumit “Biblioteca vie”. În perioada detenţiei, în vara anului trecut, Valerică Şercăianu a participat alături de alţi trei condamnaţi de la Penitenciarul Focşani, unde a fost încarcerat, într-un spaţiu public, la programul menționat, ce are drept scop relaţionarea dintre cei închişi şi societate, activitate unde „cărţile“ sunt oameni cu care cititorii interacţionează pentru o experienţă unică de învăţare. Acțiunea a avut loc în luna iunie a anului trecut, în Grădina Publică din Focșani.
„Admite propunerea Co¬misiei pentru punerea în li¬ber¬tate condiționată din cadrul Penitenciarului Focșani. În te¬meiul art. 59 C. pen., art. 60 C. pen. din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. art. 5 din noul Cod Penal, dispune liberarea condiționată a condamnatului Șercaianu Valerică din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 697/2014, pro¬nunțată de Judecătoria Bu¬zău. Atrage atenția condamna¬tu¬lui asupra posibilității revo¬cării liberării condiționate în situația în care săvârșește o altă infracțiune înăuntrul restului neexecutat“, se precizează în ho¬tă¬rârea pe scurt dispusă la Judecătoria Focșani, hotărâre care nu a fost atacată și a rămas definitivă.
Potrivit rechizitoriului întoc¬mit de procurori, în momentul accidentului, Șercăianu avea permisul expirat din anul 2010 și cu toate că până la accident el primise numeroase sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere, în ceea ce privește regimul legal de viteză, nici un polițist nu a sesizat că primarul circulă, de fapt, cu permisul expirat.
Conform raportului medico legal Valerică Șercăianu avea o alcoolemie teoretică în descreștere de circa 1 la mie. La proces Valerică Șercăianu a spus că toată tragedia s-a produs din cauza faptului că mașina pe care o depășea, autoturismul condus de celălalt inculpat, a virat ușor stânga, moment în care i-a lovit jeep-ul, făcându-l să ricoșeze și să izbească în plin două fete aflate pe marginea drumului. Alături de Șercăianu a ajuns după gratii un alt șofer, din Cernătești, Claudiu Nițu, condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Nițu a fost eliberat anul trecut după executarea a jumătate din pedeapsă.

1 COMENTARIU

  1. […] Fostul primar al comunei buzoiene Cernătești, a fost eliberat vineri din penitenciar, după un an și 2 luni din condamnarea de 3 ani de închisoare pentru că a accidentat mortal o adolescentă iar alesul conducea cu viteză, în stare de ebrietate și avea permisul suspendat. Valerică Șercăianu, fost primar al comunei Cernătești, a fost condamnat în noiembrie 2014 la 3 ani de închisoare cu executare pentru omor din culpă și vătămare corporală din culpă, după ce a provocat un accident de circulație în urma căruia o adolescentă de 15 ani a murit iar alta a fost grav rănită, ambele fiind lovite Sursă știre […]

Lasă un răspuns la Fostul primar din Cernătești, Valerică Șercăianu, eliberat din închisoare pentru bună purtare - Agenda Primarului Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.