Fostul viceprimar al Buzăului din perioada 2004-2008, Constantin Ionescu, este deranjat de asocierea sa cu partidul OTV. Ionescu a recunoscut astăzi că în urmă cu ceva timp a avut o scurtă discuție telefonică cu reprezentantul PP-DD care i-ar fi propus o întâlnire dar insistând să afle subiectul ce urma a fi dezbătut, respectiv o înregimentare a sa la PP-DD, Ionescu ar fi declinat invitația.
„A existat la un moment dat o discuție cu cei de la PP-DD când m-au invitat să ne întâlnim. Crezând că e vorba de activitatea mea i-am rugat totuși să îmi spună despre ce ar fi vorba ca eventual să mă documentez, dar când mi-au zis despre ce doreau să discutăm le-am spus să încerce în altă parte că vor găsi cu siguranță oameni mai competenți”, a declarat Constantin Ionescu.
Totodată, Ionescu a ținut să precizeze că este membru al Partidului Național Liberal și că este dispus să se implice în viața politică în măsura în care partidul său va considera că experiența sa poate fi valorificată.
Pe de altă parte, fostul viceprimar este de părere că pentru a avea succes nu trebuie neapărat să apară cu numele pe vreo listă ci este mult mai important cum este perceput de oameni.
„Un nume pe o listă poate fi al oricui. Eu cred că cel mai important este să faci ceva și apoi să soliciți încrederea oamenilor. Eu, personal, nu cred că trebuie să fiu un nume pe o listă și să mă tragă cineva în sus ca să fiu ales consilier. Cred că un post de consilier îl pot obține și singur, dacă nu cumva aș putea chiar să trag și pe alții după mine”, a încheiat Constantin Ionescu.
După ce săptămâna trecută un fost deputat social-democrat și un fost vicepreședinte țărănist au făcut pasul spre partidul condus de părintele OTV, Dan Diaconescu, în ultimele zile, numele lui Constantin Ionescu este vehiculat în anumite medii drept viitorul candidat al PP-DD la Primăria municipiului Buzău.

Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. SARACU BEBELU, NU MAI ARE NICI O TREABA CU POLITIKIA, DACA AR CANDIDA PROBABIL AR LUA 3 %, DACA A FACUT BLAT CU BOSCO ACUM 4 ANI, SA DEVINA DIRECTOR LA COMPANIA DE APA ( IN SLUJBA PRIMARIEI) , ISI MERITA SOARTA. A AVUT O SANSA ACUM 4 ANI …. A RATAT-O… PAMANT DE FLORI BEBELU…. PANA ACUM BOSCO, DE 16 ANI NU A AVUT UN CONTRACANDIDAT…. NUMAI BLATURI…. SE PARE CA PANA ACUM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.