Președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu se alătură valului de buzoieni care au criticat aspru gestul primarului municipiului Buzău de a înlocui imaginele cu eroii care și-au dat viața în teatrele de operații de pe panourile expoziției de pe Calea Eroilor. Mai mult, liderul liberal buzoian explică clar că imaginile cu Nicolae Ceaușescu nu au ce căuta  într-un loc public și cum primarul Toma a șters astfel o bună parte din istoria urbei.

„Priviți imaginile și vă îngroziți!
Eroii acestei țări și, în special, eroii buzoieni, care s-au jertfit pentru această țară, au fost înlocuiți cu imagini în care apare însuși criminalul suprem, Nicolae Ceaușescu!
Și nu este tot! Calea Eroilor din Buzău este ilustrată și de fotografii în care primarul Toma se laudă cu proiectele sale.
Cum este posibil ca zidul unității militare, devenită fațadă la promenada Căii Eroilor, să devină perete de expunere pentru un dictator și pentru oameni politici locali?!
Au dat jos fotografiile care îi omagiau pe cei care ne-au câștigat nouă și înaintașilor noștri dreptul la viață, dreptul la autodeterminare, cei care au clădit o istorie democratică cu propriul sânge.
Cu un război la graniță, primarul ilustrează nostalgii comuniste în loc de promenadă pentru buzoieni. Însuși președintele Zelenski, în discursul său din Parlament, a amintit de ororile produse de regimul Ceaușescu și le-a asemănat regimului de la Kremlin care astăzi omoară oameni nevinovați în Ucraina.
Este revoltător ce face primarul Toma. A șters cu buretele electoral și dictatorial decenii întregi de istorie și jertfă!”, a scris pe Facebook Gabriel Avrămescu.

Între timp, Primăria a conștientizat o parte din greșeală făcută și luni seară pe poarta unității militare situate pe Calea Eroilor fusese amplasat un panou în care se regăseau eroii buzoieni.

4 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Gabriel Avrămescu: „Primarul Toma a șters cu buretele electoral decenii întregi de istorie și jertfă” - Stiri Buzau | Catalog Firme | Informatii utile Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.