Puţin peste o sută de profesori sindicalişti s-au strâns astăzi, după ora 13.00, să picheteze sediul Prefecturii Buzău, de Ziua Mondială a Educaţiei. Revendicările legate de vechile probleme salariale şi de alocarea a 6 la sută din PIB, pentru Educaţiei, au fost însoţite de câteva huiduieli şi „urări de bine” la adresa guvernanţilor.

 

Constatând prezenţa anemică a membrilor Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SÎP) Buzău, liderul formaţiunii, Ion Dobre, a strigat în megafon, către protestatari: „Entuziasmul din şcoli, cu care ne susţineaţi altădată, a murit! Spuneţi-le colegilor de cancelarie că nu putem renunţa la luptă! Tăcerea e un răspuns convenabil numai pentru cei care ne fură!”

 

Pichetarea a început în jurul orei 13.20 şi, după jumătate de oră, în piaţeta din faţa „Casei Albe”, dascălii au amuţit subit, moment în care Ion Dobre a urcat în clădire, să-i înainteze prefectului revendicările scrise ale sindicaliştilor. Cu puţin înainte de ora 15.00, liderul s-a întors „plouat”: „Domnul prefect nu a vrut să coboare, să stea de vorbă cu noi. Mi-a răspuns că pot să vă zic şi eu ce mi-a spus el: e foarte interesat dacă problema noastră principală sunt salariile. I-am spus că da. Mi-a replicat că şi asistentele lui au salarii de mizerie. M-a asigurat că va înainta doleanţele noastre la Guvern. Asta e! Noi continuăm lupta în instanţele de judecată”, şi-a încheiat liderul Ion Dobre relatarea, în faţa restului de vreo 60 de protestatari, câţi mai rezistaseră în pichet.

 

S.D.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.