Chiar dacă au scăpat de grija retrogradării, Gloria Buzău și-a propus să scoată și în această seară un rezultat pozitiv în întâlnirea cu Delta Tulcea. Meciul din cadrul etapei a XXIII-a care va începe la ora 17.00 se anunță a fi unul extrem de disputat mai ales că oaspeții, aflați într-o formă de zile mari, vin hotărâți să își mărească numărul de puncte acumulate.

Chiar dacă antrenorul Gloriei Buzău, Mihai Ciobanu nu va putea conta pe ajutorul lui Mădălin Pușcă, suspendat, vor reveni însă   în joc Filip și Ursu. Tehnicianul buzoian a urmărit la lucru, pe viu,  echipa adversă, duminică, în partida cu Săgeata Năvodari pe care tulcenii au câștigat-o cu 1-0.

”Vă spun sincer că mi-a plăcut ce am văzut la Tulcea,  inclusiv implicarea autorităților locale la echipă. Meciul de astăzi nu va fi unul ușor nici pentru noi dar nici pentru ei. Trebuie să batem o echipă răsfățată a Ligii a II-a pentru că Delta Tulcea beneficiază de niște condiții foarte bune. Sper ca jucătorii noștri să aibă puterea și ambiția să bată o echipă ce joacă cu adevarat fotbal și sper să plecăm de la stadion bucuroși”, a declarat antrenorul Mihai Ciobanu

Partida dintre Gloria Buzău și Delta Tulcea va fi arbitrată de o brigadă care îl va avea la  centru pe Marcel Bârsan din București  iar la cele două linii pe Claudiu Florea (Pitești) și Daniel Demetrescu (Râmnicu Vâlcea).

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.