Situația Gloriei Buzău se complică și mai mult după ce astăzi  a înregistrat un nou eșec în turul campionatului ligii secunde. Echipa din Crâng a pierdut la limită, scor 0-1, meciul de pe teren propriu cu F.C.Botoșani, desfășurat în cadrul etapei a VIII-a. Prima repriză a fost echilibrată iar starea terenului a pus probleme ambelor combatante, astfel că fazele de poartă au părut niste ,,delicatese” pe masa sărmanilor. Cea mai clară ocazie a aparținut oaspeților, mingea șutată de Boroștean(’40) ocolind cu puțin ținta. Buzoienii au replicat imediat prin Prodan (’42), numai că acesta a trimis o ,,chiflă” spre Crâng și astfel tabela a rămas ,,înghețată”. După revenirea de la cabine, moldovenii au devenit mai periculoși în atac iar la una dintre acțiuni au izbutit deschiderea scorului după ce noul intrat pe teren Homneac (’56), aflat pe fază, a reluat în poartă balonul respins de Zdrîncă, in urma unei lovituri libere. Gazdele au avut câteva încercări timide de a găsi drumul spre golul egalizator dar totul a rămas la stadiul de dorință, în timp ce botoșănenii, mult mai pragmatici și motivați, au fost pe punctul de a-și dubla avantajul. Același Homneac (’74) a scăpat singur spre poartă însă a șutat în goalkeeperul buzoian Sîrbu, ieșit în întimpinare. Odată cu scurgerea timpului, elevii lui Mihai Ciobanu au început să se precipite și mai mult în joc, lucru de care au profitat oaspeții, aceștia reușind să conserve rezultatul. Astfel, la urcarea în autocar, ei au luat în bagaje și cele trei puncte puse la bătaie  la meciul din Crâng.

,,După cum s-a văzut, am revenit la condiția noastră de echipă foarte mică. De ceva timp trebuie să mai antrenez și altceva, lucru care îmi displace enorm. GloriaBuzăueste o echipă tristă și cu mari probleme dar de altă natură(n.r.financiară).Pe lângă asta, nici eu nu știu cum să îmi atrag simpatia arbitrilor care de multe ori fluieră în contradictoriu”,susține antrenorul Gloriei Buzău, Mihai Ciobanu.

,,Această victorie contează foarte mult pentru noi iar important este și faptul că nu am primit gol. Astăzi(n.r.duminică) am întâlnit o echipă arțăgoasă și bine organizată în joc, Gloria Buzău fiind o parteneră de întrecere interesantă. Condițiile climaterice au influențat jocul, însă am fost mai pragmatici și ne-am apărat foarte bine, obținând o victorie pe care o căutam”, a concluzionat tehnicianul echipei oaspete, Marius Popescu.

 

GLORIABUZĂU

ZDRÎNCĂ(min.68 SÎRBU)-JERCĂLĂU,FILIP,C.PUSCĂ,POTERAȘU,M.PUȘCĂ(min.64 TUDOR),BOBOC,SPĂTARU(min.64 MIHĂLCESCU),CORCOVEANU,D.PRODAN,CÂMPEANU

Antrenor: MIHAI CIOBANU

 

F.C.BOTOȘANI

CURILEAC-PATACHE,ATUDOREI,POVERLOVICI,ACSINTE,MATIȘ(min.46 HOMNEAC),V.BORDEANU,RUDAC,BOROȘTEAN,MATEI(min.63 CHIȘU),FEREIRA(min.83 SANDU)

Antrenor:MARIUS POPESCU