Un super-spectacol montat pe scena Teatrului „George Ciprian”, în a patra zi a Festivalului de comedie „Gala Vedetelor”, a stârnit hohote de râs, aseară, cu transfigurarea artistică a unor apucături psiho-masochiste din lumea marilor afacerişti. Adrian Văncică, Alexandru Jitea, Gabriel Răuţă şi Cerasela Iosifescu, de la Teatrul „Nottara” Bucureşti, au jucat rolul unor candidaţi pe un post de director comercial, într-o firmă multinaţională, în piesa „Metoda”, de Jordi Galceran. Fără să divulgăm subiectul pentru cei care vor vedea piesa cu o altă ocazie, spunem doar că interviul de angajare nu mai e demult un dialog simplu cu angajatorul, o formalitate de CV. Tehnicile practicate de serviciile de personal ale marilor firme sunt deja teme ale spectacolelor teatrale. O realitate crudă, uneori tragică, dar care, pentru un spectator venit să-şi cureţe sufletul de dictatura corporatistă, poate stârni şi râsul. Aşa s-a întâmplat şi cu buzoienii care au umplut – uimitor pentru o seară de marţi – trei sferturi din sala Teatrului „G. Ciprian”.

 

Astăzi, de la ora 18.00, la teatrul din municipiu este programat spectacolul „Elling”, posibil familiar publicului prin filmul omonim, o comedie tipic norvegiană, inspirată din romanul „Fraţi de sânge” de Ingvar Ambjornsen, dramatizat de Axel Hellstenius în colaborare cu Petter Naess, regizorul filmului nominalizat la Oscar. Piesa este jucată de Marius Florea Vizante, Sandu Pop, Mihaela Măcelaru şi Şerban Georgevici, de la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Traducerea îi aparţine lui Petre Bokor, iar regia este semnată de Vlad Massaci, cu o scenografie de Andu Dumitrescu şi ilustraţie muzicală de Cristian Juncu.

 

La Cafeneaua artiştilor, de la ora 22.00, UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti prezintă „Jocuri în curtea din spate”, exerciţiu pe un text de Edna Mazya, în regia lui Bobi Pricop, cu Ioana Manciu, Pavel Ulici, Florin Hrişcu, Cezar Grumăzescu, Vlad Pavel (anul al III-lea, Arta Actorului), anul al III-lea, Regie de Teatru (clasa prof. asoc. Tudor Mărăscu, prof. asoc. Beatrice Rancea).

 

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.