Președintele Consiliului Județean Bihor și fost primar al municipiului Oradea, Ilie Bolojan a venit, miercuri, la Buzău pentru a susține referendumul de unire a municipiului Buzău cu comuna Țintești.

Oaspetele de la Bihor s-a întâlnit miercuri dimineață cu jurnaliștii, cu locuitorii comunei Țintești iar seara a participat la o dezbatere publică în Amfiteatrul din Parcul Tineretului.

Bolojan, fost primar al municipiului Oradea timp de trei mandate a spus buzoienilor că  a avut o idee similară cu a lui Constantin Toma în urmă cu cinci ani când a încercat să unească municipiul Oradea cu comuna Sânmartin, încercare care nu a fost finalizată cu succes din pricina invalidării referendumului.

„Oamenii din Ținteștiul de Oradea, din Sânmartin au înțeles calea de dezvoltare însă orădenii nu au ieșit în număr suficient la vot. A fost și vina mea pentru că mi-am canalizat energia în special pe zona localității Sânmartin și de aceea am venit la Buzău să îl sprijin pe domnul Constantin Toma și să îi îndemn pe buzoieni să iasă la vot”, a spus Ilie Bolojan.

Acesta a vorbit buzoienilor despre necesitatea dezvoltării orașelor din România și a explicat că nu o Primărie dezvoltă un oraș ci oamenii din acel oraș îl pot dezvolta însă administrația trebuie să le ofere anumite condiții.

„Eu susțin acest proiect pentru că cred în asta și în plus de asta România trebuie să se înceapă de undeva. E nevoie să reducem numărul de localități în general pentru că mai mult de jumătate din numărul primăriilor nu reușesc să își plătească salariile din taxele și impozitele colectate de la cetățeni. Acest proiect ar fi un exemplu că se poate și de aceea sunt astăzi aici pentru a-l susține. Cei care au încredere că se poate face acest lucru vă rog să mergeți la vot pe 26 septembrie și să îi îndemnați și pe alții să o facă pentru că este un vot pentru dezvoltare”, a mai spus Ilie Bolojan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.