Se conturează deja o primă ipoteză, în urma incidentului produs în această dimineaţă la şcoala din localitatea Cernăteşti.

Potrivit Poliţiei, din primele cercetări a rezultat că, în momentul producerii accidentului, cele două minore ar fi trebuit să se afle la ora de sport, în momentul în care s-a produs accidentul. Profesorul de sport nu era însă la şcoală.  În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, incadrarea juridică a faptei urmând a se definitiva în funcţie de concluziile medico-legale.

Între timp, Inspectoratul Școlar a demarat propria anchetă, trei inspectori fiind deja la Cernătești, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea iar la final, să fie luate măsurile împotriva celor care se fac vinovați de rănirea celor două copile. Aceasta cu atât mai mult cu cât se pare că incidentul de astăzi nu ar fi singurul. În urma cu circa o săptămână, se pare că, un alt copil ar fi avut de suferit după ce câțiva bușteni depozitați pe terenul de sport ar fi alunecat și în cădere i-ar fi rupt uniforma. Dacă lucrurile stau așa cum spun localnicii din Cernătești, atunci este strigător la cer că nimeni nu s-a sesizat și nu a luat nici o măsură, lăsându-i practic pe copii expuși unor riscuri majore.

Un alt lucru care va trebui lămurit în perioada următoare este acela că mama uneia dintre fete nu ar fi fost anunțată de conducerea școlii că fiica ei ar fi fost rănită în curtea școlii . Femeia se pare că ar fi aflat de la câțiva copii  că fata pe care o știa la școală a suferit un accident cu urmări grave.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.