Primăria municipiului Buzău așteaptă de luni bune să semneze un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, pentru un Program de Integrare și Dezvoltare Urbană, însă, momentul final a tot întârziat, din diverse motive. După ce ieri au fost actualizați indicatorii tehnico-economici și astăzi ar fi trebuit să se semneze, în sfârșit, contractul de finanțare, parafarea hârtiilor a fost din nou tergiversată, din cu totul și cu totul alte cauze decât cele invocate până acum.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, cea care trebuie să își pună semnătura alături de primarul Constantin Boșcodeală pe documentul final, a amânat pe ultima sută de metri momentul girului asupra contractului de finanțare de care ar trebui să beneficieze o serie de obiective din Buzău. De această dată, motivul invocat de Udrea nu este legat de lipsa vreunei hârtii la dosar ci, pur  și simplu, de programul încărcat, șefa de la Dezvoltare și Turism fiind prinsă tare în turneul electoral al premierului Emil Boc care candidează la șefia PDL. Pentru că nu se poate rupe de  treburile interne de partid, Elena Udrea a luat o hotărâre de ultim moment care vine să întărească ideea politicii în interesul partidului și nu al omului de rând care a trimis-o pe buzoiancă, dar și pe Boc și compania pe scaune de miniștri ori parlamentari.

Elena Udrea a decis ca semnarea documentelor care să permită demararea efectiva a Programului de Integrare și Dezvoltare Urbană  să se facă atunci când premierul Emil Boc va decide să își prezinte la Buzău moțiunea cu care speră că va câștiga alegerile interne din partid. Cum vizita premierului Emil Boc la Buzău programată inițial pentru astăzi a fost amânată pentru săptămâna viitoare, semnarea contractului de finanțare, și implicit aleșii din Palatul Comunal,  mai au de așteptat.  Dar până la urmă, ce mai înseamnă câteva zile în plus sau în minus dacă Elena Udrea în persoană va fi cea care va face cărțile la Buzău?!

Menționăm că, Programul de Integrare și Dezvoltare Urbană vizează reabilitarea drumurilor din cartierul Mihai Viteazu, reabilitarea parcului Marghiloman împreună cu Vila Albatros, implementarea unui sistem de monitorizare urbană dar și refacerea Centrului Vechi în zona străzii Cuza Vodă.

Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Ce face aceasta „doamna de Buzau” e strigator la cer!!!! Cum adica, sa vii in orasul tau, sa promiti de toate in stanga si in dreapta, sa semnezi contracte importante pentru orasul asta cu primarul si dupa aia sa uiti? Ce caracter urat, sa nu mai calce prin orasul asta, ca si-asa ne-a facut pe toti de ras!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.