HCM  Buzău întâlnește în această seară în  Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”,  Cetate Deva ambele echipe aflându-se în coada clasamentului Ligii Naționale de Handbal Feminin. Astfel, elevele lui Romeo Ilie sunt obligate să obțină  victoria la minimum trei puncte diferență și să nu încaseze mai mult de 30 de goluri pentru a nu ieși definitiv din lupta pentru evitarea retrogradării. Formația oaspete a câștigat în tur cu 34-31 dar vine la Buzău hotărâtă să își adjudece victoria ceea ce le-ar asigura o gură de oxigen în încercarea de a se salva de la retrogradare. Acestea fiind spuse, partida ce se va disputa în această seară de la ora 18.00 se anunță a fi una aprig disputată în care jucatoarele ambelor echipe vor da totul în teren.

Președintele HCM Buzău, Ștefan Miloș face apel la spectatori să vină în număr cât mai mare la sală pentru că echipa are nevoie de tot sprijinul posibil într-un meci de o asemenea factură.

“Misiunea fetelor noastre va fi extrem de dificilă, mai ales că Deva vine hotarâtă să scoată un rezultat bun. Pentru noi, acest meci valorează cât  un campionat. Doar o victorie ne mai poate  menține în lupta pentru evitarea retrogradării, însă problema este să o și obținem. Orice alt rezultat este fatal pentru HCM și sper din tot sufletul să câștigăm pentru că șanse există” este de părere Ștefan Miloș.

Antrenorul Romeo Ilie spune că a pregătit partida cu foarte multă minuțiozitate,  jucătoarele fiind conștiente că de rezultatul de azi depinde viitorul echipei și implicit al lor.

“Este într-adevăr un meci capital iar cine reușește să se impună astăzi ia un avans serios în lupta privind salvarea de la retrogradare. Eu sunt optimist, însă totul depinde de cum vor aborda fetele jocul”, a precizat Romeo Ilie.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.