Cu 4 luni înainte de debutul noului an școlar care urmează să aducă o serie de noutăți în procesul de învățământ, situația este departe de a fi clarificată. Conform noii Legi a Educației, din acest an se va introduce clasa pregătitoare, clasă pentru care peste 3000 de copii au fost deja înscriși și, conform legii, la 15 septembrie ar trebui să ia loc pe băncile școlii. Chiar dacă pregătirile au fost demarate încă de anul trecut există încă probleme a căror rezolvare este departe de a fi identificată. Un prim neajuns ar fi cel al spațiilor unde cei mai mici dintre școlari ar trebui să învețe. Aceste spații ar trebui găsite în școli însă, în majoritatea acestora, se învață în schimburi tocmai din cauza lipsei de spațiu.
„Sunt dificultăți în privința asigurării infrastructurii la modul că atât directorii de școli cât și primarii ne aduc la cunoștință că nu dispun de spații suficiente pentru că organizarea clasei pregătitoare presupune scoaterea din circuitul obișnuit a unor spații”, a declarat inspectorul general al ISJ Buzău, Dumitru Ene.
În plus, elevii din clasa pregătitoare nu pot învăța în aceleași bănci ca și colegii lor mai mari și nici cei mari nu vor putea folosi mobilierul cu care ar trebui dotate aceste clase.
„Aceste clase trebuie dotate cu un mobilier special. Banii ar trebui să ajungă la școli care vor face comandă în funcție de un acord existent între Ministerul Educației și cel al Sănătății, astfel încât mobilierul să respecte particularitățile de vârstă ale copiilor de 6 ani dar în acest mobilier nu vor putea învăța și elevii mai mari”, a precizat inspectorul general al ISJ Buzău, Dumitru Ene.
Pe lângă toate aceste neajunsuri mai există și problema programei școlare. Nu au fost stabilite nici lecțiile ce se vor preda la clasa zero și nici profesorii nu au fost instruiți în legătură cu modul de lucru ce trebuie adoptat în relația cu cei mai mici dintre școlari.
„Încă nu au fost elaborate progame, manuale și toate celelalte și nici măcar nu s-a realizat pregătirea cadrelor ce vor lucra cu acești copii”, a conchis inspectorul general al ISJ Buzău, Dumitru Ene.
Și ca și cum toate acestea nu ar fi suficiente, există copii care nu au fost înscriși chiar dacă perioada înscrierilor a fost finalizată încă de la jumătatea lunii mai. De aceea, părinții ai căror copii au împlinit vârsta de 6 ani și nu i-au înscris în clasa 0 sunt așteptați cu dosarele la Inspectoratul Şcolar.

Ciprian STERIAN

2 COMENTARII

  1. D-nul Inspector General Ene Dumitru vorbește de parcă s-ar afla în opoziție.
    Nu s-a bătut D-sa, la propriu și la figurat, să se așeze pe scaunul de general?
    Spuneți d-le General care sunt acele școli care spun că nu au spațiu de școlarizare pentru clasa pregătitoare(o numiți impropriu ”clasa zero”).
    Apropo! poate citiți și d-stră programa clasei pregătitoare,nu pentru altceva, dar este pusă de două luni pe site-ul ministerului,nu stați degeaba pe acest post că sunteți plătit din banii noștri.

  2. Suparat – directorasul de mai sus. Simte el ceva, ii fuge scaunul de sub… caci randurile manioase dau dovada de flacari pe nas, asteptand inevitabilul: demiterea. Asta cu clasa zero a lu’ peste prajit (funeriu copyright) e un motiv de postare, altminteri, lipsa unui concurs adevarat pentru directorii numiti de 3,5 ani incoace ii face mai fiorosi, dar fara gheare, le-au taiat de tot fetele isejiste in tot acest timp: baieti si fetite directori, vreti concurs? Noooo, daca il picati, candidand singuri? Asa ca, hai, d-le Ene, pune-le catalogul in dreapta, planul de lectie in stanga si la ore, mai flacai, hai, hai!

Lasă un răspuns la profu' Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.