Elena COLEAȘĂ

Adevărate drame în familiile celor doi buzoieni uciși în urma unui atac armat în sudul Ciprului, la sfârșitul săptămânii trecute. Rudele își plâng morții și nu le vine să creadă că tinerii  și-au pierdut viața la doar o săptămână după ce au plecat la muncă în localitatea Ayia Napa, pentru a strânge un ban și a putea trăi mai bine alături de familii.
Chiar dacă cei doi buzoieni au fost declarați morți de autoritățile cipriote din dimineața zilei de sâmbătă, familiile nu au fost anunțate oficial de acest eveniment nici până astăzi. Rudele au aflat tragedia de la prietenii celor decedați iar  până acum nu știu nimic despre momentul la care trupurile neînsuflețite  vor ajunge acasă și le  vor putea îngropa creștinește.
La locuința familiei Coleașă din localitatea Bentu, acolo de unde este Marcel, buzoianul de 33 de ani care a sfârșit în drum spre spital după ce mașina în care se afla împreună cu alți patru camarazi a fost ciuruită de gloanțe, domnește o liniște apăsătoare. Soția buzoianului nu mai iese de câteva zile din casă și nu poate concepe că cel cu care și-a unit destinele în urmă cu doar o lună nu mai este. Mama bărbatului, Elena Coleașă, nu mai are putere nici să plângă după vestea tragică primită în week-end.
„Era un băiat bun că doar de aia l-a luat Dumnezeu. Un băiat sufletist care a muncit peste tot, săritor, a fost plecat în Italia, a muncit acolo, apoi a venit aici și nici nu știu de ce a plecat. Are soție aici care a aflat că a murit când a sunat cineva de acolo sâmbătă dimineața. Am cinci băieți și el era al doilea dintre ei”, spune printre lacrimi, Elena Coleașă, mama buzoianului ucis în Cipru la finele săptămânii trecute.
Marcel Coleașă a lucrat în ultimii ani în Italia, în primă instanță în construcții, apoi tot ca gardă de corp prin diferite cluburi. El plecase în Cipru la câteva zile după alegerile din 10 iunie.
„Acum plecase de aproape o săptămână, l-am văzut la alegeri, am vorbit cu el și acum aflu această veste. E trist pentru satul nostru, mama lui mi-a povestit că a aflat prin telefon de ceea ce s-a întâmplat cu fiul ei. Era un băiat în care avea o speranță la bătrânețe să locuiască împreună”, a declarat Dumitru Dragomir, primarul comunei Gălbinași.
La Buzău, familia lui  George Coman, cel de-al doilea român ucis în atacul din Cipru,  nu știe nimic despre  el. Tot ceea ce au aflat aceşti oameni îndureraţi este că tânărul de nici 26 de ani  a sfârșit pe loc în mașina morții, împușcat cu două gloanțe în cap și gât.
George Coman ar fi împlinit în această toamnă 26 de ani, era tatăl unui băiat de 4 ani și urma să se căsătorească anul viitor. Naș avea să îi fie chiar Marcel Coleașă, cel alături de care plecase la muncă în Cipru. Băiatul lui George Coman nu prea realizează ce se întâmplă și de ce toată familia plânge, însă privește curios la oricine vine la ușa casei aflată în apropierea Gării Buzău.

Cea care avea să îi fie soție lui George Coman nu și-a putut stăpâni lacrimile și a plecat brusc în timpul discuțiilor pe care le-am avut cu ea tocmai pentru ca cel mic să nu o vadă în această stare.
„A mai lucrat ca bodyguard la discotecă la Buzău, la No Limit dar și la un cazino. Nu a avut niciodată probleme. A prins un contract de 3 luni în Cipru și a plecat de o săptămână iar acum îl așteptăm să vină acasă mort. Nu știm nimic de el, nimeni nu ne-a anunțat nimic. Am auzit ba că ar trebui să vină mâine, ba sâmbătă. Așteptăm, nu putem face nimic numai să ni-l aducă, să îl îngropăm creștinește” ne-a declarat mama lui George Coman.
Și vecinii buzoianului de 25 de ani ucis în Cipru au doar cuvinte de laudă despre el.

„Un om extraordinar de liniștit. Avea un fizic impunător dar era un om blând și niciodată nu a supărat pe nimeni. Am aflat după internet ceea ce i s-a întâmplat și în rest nu mai știu nimic. Citisem undeva că i-ar fi adus la Buzău dar am aflat acum că nu au sosit”, a declarat Mădălin Drugea, vecinul lui George Coman.
Ultima oară George Coman a fost angajat bodyguard la discoteca NO Limit din Buzău unde lucra doar la sfârșit de săptămână. Ultimul său șef, Adrian Iancu, administratorul discotecii își aduce aminte cu plăcere de George Coman: „A lucrat la noi mai bine de un an. Era un băiat foarte bun și nu a avut absolut nici o problemă în tot acest timp. A mai vrut să plece și vara trecută însă a renunțat. Acum a venit la mine joi, pe 14 iunie și mi-a zis că ar vrea să plece în Cipru să strângă și el ceva mai mulți bani. Și-a dat demisia și imediat știu că a plecat. I-am zis că nu cred că e o idee prea bună mai ales că nu știa o limbă străină. La o săptămână am aflat ce s-a întâmplat și îmi pare foarte rău de el, dar din păcate acum nu mai putem face nimic.”

Ciprian STERIAN

2 COMENTARII

  1. Dumnezeu sa ii ierte ,pe toti romani sau ciprioti ,George imi era prieten am aflat acum 3 ore de moartea lui de la un coleg de la sala,e trist ca in secolul 21 murim pentru a ne castiga o paine… ciudat dar ne-am cam intors la origini.

    Un baiat jos palaria Dumnezeu sa il ierte si multa putere familiei pentru ca depasi momentul asta greu din viata.

Dă-i un răspuns lui ema Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.