Lichidarea jurnalistei Melania Mandras Vergu şi viitorul fost „ministru Jaguar” al Educaţiei

Bun, am savurat cu toţii ştirea că, la aproape un an de când ministrul Educaţiei i-a cerut consilierei personale, buzoiancă prin origini, Melania Mandras Vergu, să demisioneze, din motive de incompatibilitate între afacerile personale şi funcţia din minister, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a intrat pe firul evenimentelor şi dă de toţi pereţii cu imaginea fostei mari jurnaliste.

„De ce nu mergem înainte? Nu, înspre decenţa şi raţionalitatea dezbaterii politice, ci spre înaintele pe care îl reprezintă o şcoală românească parte a şcolii europene, parte a modernităţii. Evaluarea sumativă naţională mă pune pe gânduri.” Gîndurile astea par de tot râsul acum, mai ales acum, în noul context în care apare figura jurnalistei no.1 din România specializată pe probleme de educaţie (aşa cum au crezut mulţi) şi a furtunoasei consiliere de taină a ministrului Educaţiei. Melania Mandras Vergu scisese rândurile de mai sus cu puţin înainte de a abandona jurnalismul pentru a intra – unde altfel dacă nu – în politică. Afacerile o cereau, nu? Din păcate, da.

Povestea unei mari dezamăgiri sau cum să ratezi şi-n afaceri, şi-n politică. Melania Mandras Vergu, fost cadru didactic buzoian, cu pământuri pe la Boboc, a dezamăgit corpul profesoral pe spinarea căruia mânca o pâine bună în presă, scriind despre necazurile dascălilor. L-a dezamăgit încă de pe când, ca jurnalistă, lua poziţii ostile, părtinitoare, deloc echidistante, ci favorabile zonei politice de care dorea să se apropie cât mai mult. Cu puţin timp înainte de a deveni consiliera personală a lui Daniel Funeriu, scria despre „ministrul Jaguar” (aşa îl „alinta” pe Funeriu, care a avut un autoturism Jaguar pe care l-a schimbat cu un alt Jaguar – precizare pentru amatori), în termeni mai mult decât măgulitori. Presa a scris că, înainte de a fi ministru, în calitate de europarlamentar, Funeriu l-a avut consilier pe fiul Melaniei Vergu, persoana „cheie” din noul caz Vergu.

Dezamăgirea a fost şi mai dihai când, în timpul grevei generale a profesorilor din Buzău, din primăvara anului trecut, Melania Mandras Vergu devenise aproape de nerecunoscut prin ieşirile la limita violenţei verbale. Te uitai la ea şi nu mai ştiai cine e purtătorul de cuvânt şi cine ministru al Educaţiei, ce-i Vergu şi care-i treaba lui Funeriu. În momentele în care era contrazisă de vreun sindicalist, se aprindea: „dacă sindicaliştii ştiu altceva, e dreptul lor să vocifereze”, a taxat consiliera mişcarea de protest de la Buzău.

Funeriu o ştia foarte bine pe Vergu înainte de a o apropia de echipa din minister. Au fost suficiente doar şase luni (atât cât l-a consiliat „buzoianca noastră”), să arunce în istorie unul dintre cei mai „vociferanţi” jurnalişti români, un om incomod oricărei guvernări care avusese (din mari păcate!) probleme grave la capitolul „Educaţie”. Nu mă încălzeşte că au dovedit-o. Mai sunt multe de spus în acest sens. Îmi pare rău, ca om care scrie pe subiectele din domeniu, că un jurnalist de calibru a fost lichidat de mediul politic în cel mai dâmboviţean mod imaginabil. Nu este de competenţa mea să investighez circumstanţele acestei poveşti, dar mi-e teamă că vorbim aici despre o compromitere, nu a imaginii unui om, ci a unei bresle, cea a jurnaliştilor, din ce în ce mai puţin incomozi, din ce în ce mai puţin jurnalişti.

S.D.