La aproape o săptămână de la oprirea viscolului municipiul Buzău nu este deszăpezit. Este părerea deputatului PDL Cezar Preda care a declarat că nu înțelege atitudinea primarului Constantin Boșcodeală care nu acționează pentru deblocarea orașului paralizat de zăpadă.
„M-am ocupat și eu de deszăpezire chiar înainte de a face politică și pot să vă spun, cu ochii unui fost specialist, că Buzăul nu este deszăpezit deloc și nu văd motivele pentru care nu se acționează. Sună paradoxal că eu, care voi mă asociați cu RER-ul, cu gunoaile și cu deszăpezirea, vă spun lucrurile astea dar, ca om, vă spun că nu s-a făcut deszăpezirea și nu știu dacă responsabilitatea este a Urbisului sau a RER-lui dar sigur este responsabilitatea primarului”, a declarat liderul PDL Buzău, Cezar Preda.
Democrat liberalul a ținut să mai precizeze că o situație asemănătoare se înregistrează și la Râmnicu Sărat și cu toate că municipiul Buzău are altă capacitate financiară și tehnologică lucrurile nu s-au mișcat nici la o săptămână după ce viscolul a stat.

Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2012/02/Cezar-PREDA.mp3|titles=Cezar PREDA]

3 COMENTARII

  1. fost specialist… fost lider spiritual al pedelistilor buzoieni, fost în gratiile lui băsescu, dar şi fost director în primăria pe care aţi tot sperat să o conduceţi, nu ştiu dacă pot spune „fost” şi pentru condiţia de pe timpul metalurgicii, dar încep să cred că, totuşi, sunteţi un… fost indezirabil până şi în asemenea cercuri, dar încep să mă gândesc dacă aveţi forţa ori intuiţia să deveniţi un „fost”, ca Ion Vasile, altfel nu se va mai aminti de dvs nici măcar ca… fost rege al gunoaielor… dar, ia gândiţi-vă, până atunci, la un gest de solidaritate în beneficiul buzoienilor, şi indicaţi-le salariaţilor de la RER, cei de pe stradă, de la lopată, să nu mai deszăpezească maşinile de prin parcări sau de aiurea pe bani, să zicem că 200 de mii de lei vechi pentru o operaţiune, şi să înceapă chiar ei să degajeze trotuarele. ei, ce ziceţi? poate aşa mai deduceţi din „fost”-uri!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.