Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, şi-a anunţat, astăzi, candidatura la Consiliul Judeţean Buzău, precizând că o decizie finală va fi luată în funcție de girul conducerii centrale a partidului.
După ce luni întregi a spus că va candida pentru Primăria municipiului Buzău, anunțul liderului democrat-liberal buzoian vine să aducă încă un concurent pentru cea mai înaltă funcție din județ. Deputatul Cezar Preda a mai menționat că s-a hotărât să își îndrepte atenția către funcția din fruntea județului ca urmare a „bâlbâielilor” din USL dar și în urma cererilor venite de la membrii Organizaţiei PDL Buzău şi a primarilor democrați din judeţ. „Sunt decis să-mi asum o candidatură la CJ din partea PDL. Vine pe fondul bâlbâielilor din USL, a traseismului practicat de mult timp de unii politicieni buzoieni pentru a-şi atinge interesele personale. Am să anunţ Colegiu Director al partidului că-mi asum această candidatură urmând ca acest for să ia decizia finală. Voi face ce-mi cere partidul. Primarii mei mă vor pentru a intra în bătălie. Ei nu admit să fie altfel pentru că sunt curtaţi zilnic şi invitaţi cu bani de ceilalţi contracandidaţi. Singura raţiune ca să-i ţin uniţi e să candideze şeful PDL”, a anunţat astăzi liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda.
De asemenea, liderul democrat liberal buzoian a dezvăluit că în ultimele zile fost căutat în repetate rânduri de actualul președinte al Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu, iar acest lucru s-ar fi întâmplat după ce liderii USL de la București și-au menținut decizia luată în toamna anului trecut, de menținere a senatorului liberal Cristi Bîgiu drept candidat al USL la președinția Consiliului Județan Buzău.

„ De vreo două zile mă tot sună domnul Mocanu dar eu nu răspund pentru că nu ling unde am scuipat. Nu vom primi la noi în partid sau în altă construcţie politică de susţinere nici un traseist politic de la USL. PDL nu va susţine decît un candidat al PDL. Sunt foarte căutat în ultima vreme, primesc telefoane, sms-uri, în speranţa să le rezolvăm noi problemele unora care se văd numai şefi la Buzău. Să mai facă o pauză, să stea liniştiţi acasă, pentru că epoca lor s-a încheiat și degeaba încearcă să se ascundă sub alte blazoane pentru că nu vor prinde o candidatură din partea PDL”, a adăugat Cezar Preda.

În același context, deputatul PDL Cezar Preda a afirmat că partidul pe care îl conduce va candida separat în toate cele 87 de localități și la Consiliul Județean iar singurul pact pe care il vor încheia cu partenerii de la UNPR va fi unul de neagresiune pe timpul campaniei electorale.
În ceea ce priveşte candidatul PDL la fotoliul de primar al Buzăului, liderul democrat liberal Cezar Preda a admis că Adrian Burducea este una din variantele luate în seamă dar a spus că decizia finală va fi anunţată până la finele lunii curente în funcție de rezultatele evaluarilor.

Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2012/03/Cezar-PREDA.mp3|titles=Cezar PREDA]

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.