Aproape 300 de membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate au participat, astăzi, la o întâlnire cu ministrul Apărării, generalul Corneliu Dobrițoiu, venit la Buzău pentru a arăta sprijinul politic de care se bucură candidatul USL la președinția Consiliului Județean Buzău, senatorul Marian Cristinel Bîgiu. Sosit la Buzău pentru a doua oară în mai puțin de o lună, Dobrițoiu, numit recent ministru al Apărării a dat asigurări foștilor militari că promisiunile făcute la recenta întâlnire cu sindicaliștii S.C.M.D. , ocazie cu care s-a semnat la Buzău și un protocol de susținere a Uniunii Social Liberale și a candidaților acesteia la principalele funcții din județ, sunt pe cale de a se realiza chiar de săptămâna viitoare. Dobrițoiu a explicat militarilor buzoieni că  în ciuda situației în care se află bugetul statului își propune să obțină în ședința de Guvern de miercuri toate avizele pentru suspendarea ordonanței ce are ca scop revizuirea pensiilor militare. Ministrul Apărării a explicat totodată că ministerul pe care îl conduce are posibilitatea de a aduce, acum, pensiile diminuate la valoarea din 2010 în timp ce Ministerul de Interne are mari probleme la acest capitol. Ca urmare, Corneliu Dobrițoiu a explicat că pentru rezolvarea problemelor financiare stringente se impune valorificarea infrastructurii fostelor unități militare dezafectate în cel mai transparent mod posibil. O mare parte din aceste sume, adica 80 la sută ar urma să fie folosiți pentru înzestrarea Armatei în timp ce restul de 20 de procente ar putea fi folosiți pentru acoperirea problemelor cu pensiile. Dobrițoiu a arătat prin aceste măsuri este clară hotărârea Guvernului de a face un alt gen politică și a precizat că acesta este doar un prim pas și cu siguranță nu va fi singurul.

Ministrul Apărării a  explicat însă că pentru a duce la îndeplinire toate aceste planuri este nevoie de voință politică și a recomandat foștilor militari să sprijine prin vot noua forță politică aflată la Guvernare atât la alegerile locale cât și la cele generale.

Dobrițoiu a precizat, totodată, că liberalul Cristi Bîgiu este opțiunea clară a USL care înseamnă totodată „sânge nou dincolo de interesele de clan”. Proaspătul ministru a explicat că românii au demonstrat de-a lungul timpului că nu au cultura coalițiilor, așa că problemele existente la Buzău trebuie depășite și USL trebuie să facă dovada că este dispus să colaboreze pentru a da un semnal de civilizație politică specifică țărilor dezvoltate.

„Mesajul meu pentru unitatea USL este clar, ferm și fără echivoc și vreau ca și la Buzău să existe acea nota de civilitate politică a altor state. Pentru aceasta, USL trebuie să funcționeze și în plan local și să își armonizeze sprijinul așa cum s-a stabilit încă din toamna anului trecut”, a declarat ministrul Apărării, Corneliu Dobrițoiu.

 

Ciprian STERIAN

 

1 COMENTARIU

  1. Ma apuca disperarea , cand vad oameni in toata firea cu par alb , alta data semn de intelepciune , acum slugarnicie!!!??? vin la Bz sa sutina ce?
    Vai de noi, daca sunt sustinute asemenea personaje care cand nu sunt in stare sa lege cateva cuvinte (vezi Cristi Bigiu, V. Mocanu)!!!
    Cand privesti la afisele acetora la unul vezi o privire de copil nanac, iar la celalalt …mie jena sa mai scriu.
    Vai de tara asta cu oameni destepti !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.