Războiul Florina Stoian - Dumitru Ene întreţine frustrările politice locale

 

„Am primit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău o decizie de neîncepere a urmăririi penale (NUP), pentru presupusa infracţiune de sustragere sau distrugere de înscrisuri, respectiv, instigare la infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, plângere făcută de persoana care ocupă ilegitim funcţia de şef al IŞJ Buzău”, a dceclarat, astăzi, Dumitru Ene, în conferinţa de presă a PNL Buzău.

Fostul inspector general al şcolilor din judeţ a repus pe tapet scandalul cu Florina Stoian şi cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, care nu a contenit după suspendarea liberalului din funcţie. Astfel, în mai 2011, Dumitru Ene a prezentat presei un stat de plată pe care figurau nume de profesori şi de persoane din Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, inclusiv al şefei Florina Stoian. Documentul proba plata respectivilor, într-un program cu finanţare europeană, iar liberalul arunca suspiciuni asupra legalităţii modului de a obţine banii cu pricina. Florina Stoian a depus plângere la Poliţie, iar răspunsul a venit abia acum.

Răspunsul Parchetului, pe care Dumitru Ene l-a citit în conferinţă, spune: „Din cercetările efectuate de organele de poliţie, nu au fost identificate probe şi mijloace materiale de probă sau elemente de fapt, care să ateste săvârşirea furtului sau a altei infracţiuni, documentul în posesia căruia a intrat persoana reclamată constituind o copie şi nu un înscris original şi care, pe de altă parte, nu are regimul juridic al unui înscris cu caracter de secret de serviciu ori alt regim similar.”

În contextul în care documentul original este în posesia instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea reclamanta, Parchetul a propus neînceperea urmăririi penale. „Este evident abuzul de drept şi caracterul calomnios al acelei plângeri”, a comentat fostul general al şcolilor. „Tot aşa este şi plângerea pe care aceeaşi persoană a făcut-o la DNA Ploieşti, de care nici până la această oră nu am fost informat oficial, deşi am cerut serviciului teritorial Ploieşti, aflând se existenţa unui dosar, din ordinul ministrului Educaţiei, prin care am fost suspendat”, a adăugat acesta.

Dumitru Ene s-a referit la motivul invocat de ministrul Educaţiei, la cea de-a doua suspendare a sa din funcţie. În primăvara anului trecut, Daniel Funeriu l-a repus pe funcţia de şef al IŞJ şi l-a suspendat în acelaşi timp invocând faptul că liberalul buzoian are probleme cu Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA). În fapt, este vorba de preluarea, la Ploieşti, a dosarelor de investiţii derulate de IŞJ Buzău, sub mandatul lui Dumitru Ene.

În răspunsul primit, aşa cum l-a prezentat, astăzi, în conferinţă, se spune că DNA nu furnizează date cu privire la modalităţile de sesizare ori cu privire la conţinutul unor eventuale plângeri, denunţuri sau sesizări. Aducerea la cunoştinţă a faptelor pentru care o persoană este cercetată şi încadrarea juridică a acestora nu se poate realiza decât în conformitate cu dispoziţiile procedural-penale în cadrul unui proces penal. „Nu mi s-a comunicat că aş avea vreo calitate în raport cu această instituţie. Se aşteaptă, probabil, expirarea mandatului, prin luna mai, astfel încât să nu se poată opera o repunere în funcţie. Nu am emoţii cu hotărârea pe care o va lua DNA-ul, dar îmi exprim indignarea faţă de modul abuziv în care se procedează de către anumite persoane numai de dragul de a ocupa anumite scaune”, a încheiat liberalul Ene.

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.