La un an de la inaugurarea Cafenelei Artiștilor, buzoienii de la Undercover revin pe scena care a găzduit timp de un an zeci de trupe consacrate sau în curs de afirmare, pentru un concert cu totul special.
Pentru vinerea viitoare, cei opt componenți ai trupei Undercover au pregătit un eveniment de zile mari. Concertul intitulat „Acustic vs Electric” va aduce în fața buzoienilor patru decenii de muzică, spectacolul fiind structurat în două părți, din care una va fi cântată exclusiv cu instrumente acustice iar cealaltă cu instrumente electrice.
Pentru aceasta, artiștii se pregătesc  de câteva luni bune alături de mai mulți invitați care le vor fi alături în noaptea de 16 decembrie, de la ora 22.00.
În prima parte a spectacolului pus la cale de trupa lui Marian Ionescu va urca pe scenă alături de cei opt componenți de bază și un trio cameral al Liceului de Artă „Margareta Sterian” care va cânta  alături de Undercover, la violoncel, violă și vioară melodii din anii ’90 și 2000.
Partea a doua, care va fi exclusiv electrică, va reînvia melodii din anii ’70 și ’80, în care buzoienii îl vor avea ca partener de scenă pe fostul solist al formației Kripton, Gabi „Guriță” Nicolau.

Spectacolul care reprezintă o noutate pe piața muzicală buzoiană se anunță de pe acum unul cu mare priză la public și, tocmai de aceea, Observatorul Buzoian a decis să vă trimită la concert.

Aşadar,  punem la bătaie două invitații pentru  câte două persoane care vă vor asigura intrarea la concertul aniversar din Cafeneaua Artiștilor. Tot ceea ce aveți de făcut este să ne spuneți, într-un comentariu, de ce vă plac buzoienii de la Undercover. Câștigătorii, vor fi desemnați prin tragere la soți, joi 15 decembrie 2011 la ora 12.00.
Mult succes!

Ciprian STERIAN

5 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui dragos Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.