Reprezentativa de tenis de masă a României întâlnește mâine seară în Sala Sporturilor ”Romeo Iamandi” selecționata Olandei într-un meci din cadrul semifinalei Ligii Europene Joola la Tenis de Masă.  Partida  de mâine este considerată de echipa antrenată de Viorel Filimon meciul vieții, dat fiind că este pentru prima oară când echipa națională joacă în fața propriilor suporteri cu un adversar de un asemenea calibru. Deși a pierdut în deplasare cu 3-2, echipa României își dorește, mai mult ca oricând, o victorie în meciul de mâine mai ales că  din acest an Federația Europeană de Tenis de Masă a pus în joc și sume mari de bani. Astfel, câștigătoarea Ligii Euroepene va primi 24.000 de euro, locul II va primi 12.000 de euro,locul III -6.000 de euro si locul IV-3.000 de euro.

Dată fiind importanța jocului de mâine, echipa Olandei va deplasa la Buzău cel mai valoros lot al său compus din două jucătoare chineze,  Li Jiao –locul 1 european și Li Jie- locul 4 european, dar si pe veterana echipei Elena Timina-jucătoare de origine rusă și singura olandeză din echipa  Linda Creemers. Alături de cele patru jucatoare și de antrenorul lotului va face deplasarea la Buzău și un conducător tehnic, fiind pentru prima dată când Olanda face deplasarea în această formulă.

Echipa României, compusă din Elizabeta Samara, Daniela Dodean, Bernadette Szocs și Cristina Hîrîci, conduse de antrenorul Viorel Filimon, au de gând să se mobilizeze exemplar pentru a aduce o bucurie suporterilor care sunt așteptați în număr foarte mare în Sala Sporturilor ”Romeo Iamandi”.

”Mâine, reedităm finala Campionatului European de anul trecut de la Ostrava pe care am jucat-o împotriva Olandei și pe care am pierdut-o cu 3-1. Probabil că acum este rândul nostru să câștigăm și să aducem un punct foarte așteptat pentru România. Nu este indiferent nici scorul cu care vom câștiga acest meci, pentru că la 3-2  ar însemna un baraj sau numărat de jocuri, meciuri, setaveraj, punctaveraj  și cel mai potrivit ar fi să câștigăm cu 3-1 și astfel să ajungem în mult visata finală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Federației Române de Tenis de Masă, Beatrice Romanescu.

Având în vedere că meciul de mâine are o importanță deosebită, amatorii de tenis de masă din întreaga țară s-au mobilizat care cum au putut și și-au anunțat din timp prezența la Buzău. Pe lângă aceștia sunt așteptați să fie prezenți și numeroși  buzoieni care au o ocazie unică să vadă la lucru jucătoare aflate între primele zece în clasamentul european.

”Îmi doresc să fie sala plină  și am informații încurajatoare în acest sens. Vin microbuze și autocare din București cu amatori și jucători de performanță. Cluburile s-au organizat care cum au putut cu mașini și microbuze și vor veni în număr foarte mare aici la sală și sper să fie o surpriză plăcută să vezi atâta suflare în jurul tenisului de masă. Și, dacă stau și mă gândesc bine, nu știu la câte sporturi,  astăzi, România poate bate Olanda în direct, acasă, într-un meci”, a încheiat purtătorul de cuvânt al Federației Române de Tenis de Masă, Beatrice Romanescu.

Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/04/Beatrice-ROMANESCU.mp3|titles=Beatrice ROMANESCU]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.