Bazinul olimpic este evaluat la ”doar” 4,8 milioane de euro

Patinoarul şi bazinul olimpic ar putea trece în administrarea Primăriei Buzău ‎însă, în nici un caz, de anul acesta. Pe lângă faptul că nu există bani pentru asemenea investiții, nici legea nu este de partea municipalității. ‎Cu toate acestea, Primăria a obținut, ieri, acordul de principiu din partea consilierilor locali pentru a  ‎demara negocieri cu actualii administratori  în vederea preluării celor două obiective, atunci când ‎legea va permite acest lucru.‎

Bazinul olimpic, aflat pe vremuri în administrarea Fundaţiei pentru Tineret, a fost ‎preluat de un investitor privat care a investit bani serioși pentru reamenajare. Investițiile au făcut ca în scurt timp, obiectivul să devină unul apreciat și căutat de amatorii de înot. Profitul nu a fost însă cel la care se aștepta investitorul astfel că, din vara anului trecut, acesta nici nu s-a mai sinchisit să-l deschidă și să se preocupe de soarta lui.

Municipalitatea nu are de gând să rămână pasivă în cazul bazinului olimpic, drept pentru care, ieri, aleșilor locali le-a fost cerut acordul de principiu în demararea negocierilor dintre șefii Primăriei și administratorul actual al obiectivului. Acceptul a fost dat, cu obiecția secretarului Primăriei, Ștefan Nedelcu, care a invocat faptul că legea nu permite astfel de investiții.

Chiar dacă aleșii s-au arătat înteresați de propunerea primarului și i-au închis gura lui Nedelcu, problema nu este nici pe departe rezolvată deoarece nu există fonduri pentru o asemenea investiție. Pentru că bazinul olimpic a fost deja evaluat la 4,8 milioane de euro,  Primăria nu ar putea sa plătească acești bani decât pe o perioadă ‎de 10 ani.

”Avem un acord de evaluare la 4,8 milioane de euro și dacă Consiliul Local își va da acordul de principiu, vom începe să negociem preluarea care, bănuiesc că ar putea fi accesibilă pe o periodă de zece ani. Bineînțeles că la această sumă se adaugă costurile de administrație pentru că ceea ce ne dorim este ca activitatea să continue în această bază sportivă”, susține primarul Constantin Boșcodeală.

După redeschidere la patinoarul Buzău erau doar câțiva clienți pe seară

Într-o situație similară se găsește la acest moment și patinoarul din Buzău. Acesta a fost preluat de Primărie de la Ministerul Tineretului şi Sportului şi reabilitat în ‎parteneriat public privat cu o societate buzoiană.  Din cuza profitului care lipsește cu desăvârșire, investitorul dorește să renunțe la afacere. Primăria a aflat și ar dori să preia investiţia și să administreze în continuare patinoarul pentru ca buzoienii să nu rămână, din nou, fără obiectivul care nu a funcționat o bună bucată de vreme. ‎

”Patinoarul Ice Magic a fost preluat de noi de la Ministerul Tineretului și Sportului, a fost reabilitat printr-un parteneriat public privat dar administrarea sa produce pierderi iar societatea în cauză dorește să renunțe la administrare. Asta ar însemna o preluare a derulării investiției și administrarea patinoarului pe cheltuiala noastră”, susține primarul Constantin Boșcodeală.

Deși șefii din Palatul Comunal recunosc că nici bazinul si nici ‎patinoarul nu vor aduce profit municipalității, sunt deciși să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a putea transfera obiectivele în proprietatea Primăriei pentru ca în final, buzoienii să poată ‎beneficia de cele două obiective.

Preluarea de către Primărie a patinoarului ‎și bazinului olimpic va atârna însă destul de greu- cheltuielile de ‎administrare și de întretinere a celor doua obiective vor trebui asigurate din ‎bugetul local iar sumele nu sunt deloc de neglijat. ‎

”E clar că investiția nu are cum să fie rentabilă, activitățile Primăriei nu sunt rentabile, dar avem o responsabilitate pentru dezvoltarea activității sportive în municipiu. Problema se pune: dacă nu funcționează este mai bine? Noi, dacă vom prelua, vom face o proiectie a bugetului și suma pe care o vom percepe la intrare va fi cu siguranță una rezonabilă care să asigure acces pentru toată lumea”, a declarat, ieri,  edilul-șef buzoian, Constantin Boșcodeală.

Pe lânga necesitatea mentineri unor astfel de obiective funcționale în orașul Buzau nu putem însă, să nu ne gândim și la afacerile care ar putea sta în spatele acestor preluări. Suma la care este evaluat în prezent bazinul olimpic poate duce cu gândul la o altă lovitură dată de același investitor în urmă cu câțiva ani când actuala Casă Județeană de Pensii a fost cumparata și vândută înapoi statului in doar un an cu un preț de 12 ori mai mare.

Ciprian STERIAN

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.