De Paşte, sute de poliţişti, jandarmi şi pompieri din Buzău, vor munci pe brânci, sute de oameni ai legii urmând să fie mobilizaţi în întreg judeţul, în ideea că prezenţa lor îi va împiedica pe răufăcători să-şi facă de cap.
Pieţele, târgurile şi oboarele vor fi înţesate de poliţişti în timp ce şoselele vor fi împânzite de lucrători de la Serviciul Rutier care îi vor avea în vizor în principal pe vitezomani, pe şoferii care se urcă băuţi la volan şi pe pietonii care traversează neregulamentar.
Iar pentru a nu avea sărbători umbrite de incidente, oamenii legii recomandă prudenţă maximă la cumpărături.
”Pentru ca buzoienii să nu devină victime răufăcătorilor le recomandăm, în special celor care se află la cumpărături în aceste zile, să fie prudenţi, să aibă grijă la banii şi bunurile de valoare pe care le au asupra lor iar atunci când efectuează plăţi să nu scoată toţi banii la vedere”, ne-a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei buzoiene, comisar Florina Crucianu.
În afara poliţiştilor, şi pompierii şi jandarmii vor lucra cu efective mărite în zilele de Paşte, astfel încât să fie asigurate liniştea şi ordinea publică, dar şi pentru prevenirea unor incidente neplăcute. Oamenii în unformă vor fi mobilizaţi nu doar în Buzău, ci şi în zonele de agrement din judeţ, acolo unde buzoienii obişnuiesc să petreacă, în zilele de sărbătoare, la iarbă verde.
Cristina DINULESCU