Prefectul județului Buzău, Paul Beganu a ținut să precizeze, astăzi, într-o conferință de presă că realizarea unui dispecerat integrat SMURD-SAJ se va face și la Buzău, indiferent cât se opun unii angajați sau ce părere are liderul de sindicat de la Ambulanță.
Beganu a declarat că este un susținător al proiectului de unificare a celor două instituții responsabile cu acordarea primului ajutor în caz de urgență, explicând că, la nivel național, există deja 10 centre pilot de acest tip care funcționează bine. Totodată, prefectul a ținut să dea asigurări că prin realizarea unui centru integrat nici unul dintre angajații celor două instituții nu va rămâne fără loc de muncă. De altfel, Beganu a mărturisit că propunerea inițială de realizare a dispeceratului unic a fost extrem de bine primită de toate instituțiile cu rol in acordarea de ajutor în situații de urgență, inclusiv de conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Buzău.
”Eu am solicitat un punct de vedere tuturor factorilor implicați în situații de urgență, inclusiv Poliției și Armatei și toată lumea a considerat acest proiect un avantaj. Ulterior, conducerea de la Ambulanță sau mai bine zis Comitetul Director și-a schimbat părerea”, a declarat astăzi prefectul județului Paul Beganu.
Şeful de la Casa Albă a adăugat că temerile angajaților de la Ambulanță nu sunt justificate și că prin această mișcare se urmărește o coordonare unică din partea ISU prin care se speră la o scădere a timpului de reacție de la 10-12 minute, cât este acum la Salvare, la 3-4 minute cât este la SMURD.
Drept urmare, în ciuda nemulțumirilor angajaților de la Ambulanță, prefectul Paul Beganu este hotărât: ”Cert este un lucru. Eu susțin acest proiect și cu siguranță se va face și la Buzău acest dispecerat și sper să își intre în atribuții cât mai curând, indiferent ce spun unii lucrători de la Ambulanță și ce părere are liderul de sindicat de acolo ”
Ciprian STERIAN
[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/07/Paul-BEGANU.mp3|titles=Paul BEGANU]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.