Predoiu Catalin
PNL București ajunge pe mâna unui buzoian. Surse din PNL au declarat că prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, originar din Buzău, a acceptat, luni, propunerea copreşedinţilor PNL de a prelua interimar conducerea organizaţiei PNL Bucureşti, în contextul accelerării procesului de unificare a PNL şi a reînnoirii partidului în vederea alegerilor din anul 2016.
C
Conducerea organizaţiei PNL Bucureşti este asigurată, în prezent, de liderii Anca Boagiu şi Teodor Atanasiu, iar în urma preluării funcţiei de către prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu conducerea filialei ar urma să devină monocefală.
Propunerea făcută lui Cătălin Predoiu de către copreşedinţii partidului de a prelua conducerea organizaţiei PNL Bucureşti, deocamdatş interimar, ar urma să fie aprobată în cadrul Consiliului Naţional din data de 11 decembrie.
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a avut, luni dimineaţă, o întâlnire la sediul din Modrogan cu Alina Gorghiu şi Vasile Blaga care l-au convins pe acesta să accepte să preia conducerea organizaţiei PNL Bucureşti.
Oferta pe care a primit-o Cătălin Predoiu, reprezentat al aripii PDL din nou PNL, vine în contextul în care liberalii au decis cu puţin timp în urmă ca funcţia de secretar general al PNL să se unească sub conducerea lui Ilie Bolojan, reprezentat al aripii PNL din noua formaţiune.
Cătălin Predoiu este din Buzău, absolvent al Colegiului Național B.P. Hasdeu. În anul 2008, Predoiu a candidat pentru un post de deputat din partea PNL în Colegiul uninominal nr. 5 dar a pierdut în fața social democratului Marian Ghiveciu.
Cătălin Predoiu a fost ministru al Justiției în Guvernul Tăriceanu și apoi în Executivul Boc.

1 COMENTARIU

  1. […] PNL București ajunge pe mâna unui buzoian. Surse din PNL au declarat că prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, originar din Buzău, a acceptat, luni, propunerea copreşedinţilor PNL de a prelua interimar conducerea organizaţiei PNL Bucureşti, în contextul accelerării procesului de unificare a PNL şi a reînnoirii partidului în vederea alegerilor din anul 2016. C Conducerea organizaţiei PNL Bucureşti este asigurată, în prezent, de liderii Anca Boagiu şi Teodor Atanasiu, iar în urma preluării funcţiei de către prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu conducerea filialei ar urma să devină monocefală. Propunerea făcută lui Cătălin Predoiu de către copreşedinţii partidului de a prelua conducerea organizaţiei PNL Bucureşti, Sursă știre […]

Dă-i un răspuns lui PNL Bucureşti ajunge pe mâna unui buzoian - Agenda Primarului Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.