Evoluţia lamentabilă a Gloriei Buzău în confruntarea de pe teren propriu cu Săgeata Năvodari ,soldată cu un eşec usturător (0-4) a dat naştere la tot felul de speculaţii. Chiar preşedintele clubului din Crîng,Dan Tulpan a catalogat-o ca fiind una dubioasă şi nu exclude nici varianta pariurilor. Dealtfel, oficialul buzoian a ţinut să menţioneze faptul că vor fi făcute imediat investigaţii pentru aflarea adevărului. Oricum conducerea Gloriei este hotărâtă ca în urma acestei înfrângeri ruşinoase şi care complică foarte mult situaţia echipei să ia măsuri împotriva anumitor jucători.
,,Aşa umilinţă nu am păţit demult. Ar putea fi invocată lipsa antrenorului de pe bancă a jucătorilor accidentaţi sau suspendaţi însă astea nu scuză cu nimic evoluţia de astăzi(n.r.sâmbătă). Un joc foarte necurat şi asta mă face să mă gândesc la case de pariuri, prietenii şi altele! Orice este posibil. Lucrurile sunt necurate şi presupunerile fireşti după această înfrângere nenorocită. Eu cataloghez evoluţia echipei noastre drept una dubioasă. La cererea lor jucătorii aveau în cazul unei victorii o primă de 1000 RON şi le-am zis că banii sunt în iarbă însă nu a ieşit niciunul din teren cu capul spart. Au mers la duşuri s-au spălat şamponit şi au plecat”,a declarat Dan Tulpan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.