Președintele PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, sare în ajutorul USL. Liderul democrat liberal a declarat astăzi într-o conferință de presă că le-a cerut consilierilor PDL de la Merei să nu încerce să își impună un viceprimar în localitate pentru ca partidul său să nu fie folosit de PSD pentru a motiva neînțelegerile din USL.
„Nu as vrea să se folosească o decizie locală în a motiva o neînțelegere din USL. Am cerut consilierilor PDL să nu facă această schimbare pentru că nu vreau să le ofer motive neputincioșilor care nu pot să își justifice neînțelegerile prin motive stupide. Am vazut un prim exemplu, stupid, la Consiliul Județean când președintele și vicepreședintele Consiliului, membri PSD, pleacă să își rezolve anumite probleme și până la urmă au ieșit vinovați liberalii iar acum Mereiul ar urma să fie cauza. Nu o să le oferim această ocazie”, a declarat deputatul Cezar Preda.
Deputatul Cezar Preda a mai afirmat că în ceea ce privește candidatul USL pentru Consiliul Județean Buzău acesta a fost stabilit și nimic nu se va mai schimba. Ceea ce este de neînțeles, în opinia deputatului democrat liberal, este întârzierea anunțului lui Victor Mocanu de trecere la UNPR.
„Zarurile sunt aruncate. Candidatul USL va fi Cristi Bîgiu iar faptul că Mocanu mai face aceste volte cu Boșcodeală nu înțeleg de ce le face pentru că atât Mocanu cât și fiul dânsului discută zilnic cu UNPR că trec la UNPR dar, pe altă parte, doresc să fie la PSD. Il provoc să spunaă public dacă va pleca din PSD”, a precizat liderul democrat-liberal Cezar Preda.
Totodată, liderul PDL Buzău l-a avertizat pe actualul președinte al Consiliului Județean că primarii democrat liberali nu se vor bate pentru ca el să iasă președinte al Consiliului Județean.
„Este de necrezut un om care ar schimba nu numai partidele ci și toate ONG-urile din țară pentru a rămâne pe post să crezi că el iubește un partid, PSD sau USL. Va încerca să se ducă oriunde pentru ca și el, soția și băiatul lor să fie pe posturi. Daca nu îl va pune candidat va da la UNPR în fiecare zi în speranța că îl va lua UNPR și îl va pune candidat iar cei 27 de primari ai PDL vor munci pentru el ca să iasă președinte. Îl anunț să se gândească de două ori, pentru că noi nu facem politică pentru perpetuarea funcțiilor unui om”, a încheiat deputatul Cezar Preda.

Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/12/Cezar-PREDA2.mp3|titles=Cezar PREDA]

2 COMENTARII

  1. În zona de munte a Lopătarilor oamenii cu comportament lipsit de morală, jmecheri, dubioşi nesinceri au fost catlogaţi de un ţăran cu patru clase ca fiind, „numa proşti!” Avea o intervenţie clară: „bre nu vă luaţi după ei că sunt numai proşti!”
    Cine se va lua după trădători cred că merită acest apelativ…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.