Președintele PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu, a recționat, marți, față de problemele cu care se confruntă localnicii din comuna Mărăcineni, comună care face parte din Colegiul 7, acolo unde acesta a fost ales deputat. Ciolacu spune, într-un comunicat de presă, că a luat act de cele întâmplate prin interzicerea circulației mijloacelor de transport urban și că va încerca să rezolve cât mai curând această problemă, explicând că ar fi nevoie de o schimbare a legii, astfel încât acest lucru să nu li se mai întâmple localnicilor din comunele aflate în vecinătatea orașelor. Iată mai jos comunicatul remis de deputatul Marcel Ciolacu:

Problema zilei este, fără doar și poate, situația creată cu privire la transportul în comuna Mărăcineni. Cu adevărat trebuie făcută o modificare legislativă, astfel încât transportul în comun din municipii să poată opera legal şi în comunele limitrofe, mai ales că,
mulţi locuitori ai acestor localităţi îşi desfăşoară activitatea profesională în municipiile reşedinţă de judeţ.
Da, asta este o realitate şi se impune această modificare legislativă, deoarece cetăţenii trebuie protejaţi de orice abuz al unor operatori economici atunci când apare o situaţie de exclusivitate sau de înţelegere, iar preţul unui bilet este doar produsul unui abuz.
În acest moment voi sesiza oficiul concurenţei şi instituţiile abilitate ale statului să intervină pentru protejarea cetăţenilor comunei Mărăcineni faţă de un abuz al operatorilor de transport în comun. Am purtat deja discuţii şi cu domnul Neagu Petre, preşedintele Consiliului Judeţean şi vom cauta cele mai bune soluţii.
Îndemn pe toată lumea la calm și îi aștept la discuții constructive pe cei implicați, astfel încât să putem rezolva cât mai curând această problemă.

1 COMENTARIU

  1. […] Președintele PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu a recționat, marți, față de problemele cu care se confruntă localnicii din comuna Mărăcineni, comună care face parte din Colegiul 7 acolo unde acesta a fost ales deputat. Ciolacu spune, într-un comunicat de presă, că a luat act de cele întâmplate prin interzicerea circulației mijloacelor de transport urban și că va încerca să rezolve cât mai curând această problemă explicând chiar că ar fi nevoie de o schimbare a legii astfel încât acest lucru să nu se mai întâmple loclnicilor din comunele aflate în vecinătatea orașelor. Iată mai jos comunicatul remis de deputatul Marcel Sursă știre […]

Lasă un răspuns la Președintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu, reacționează față de problemele localnicilor din Mărăcineni - Agenda Primarului Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.