Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma și directorul societății TransBus, Gică Toader ar putea fi cercetați penal după ce societatea de transport în comun și-a reduc numărul curselor de la debutul pandemiei pentru a limita răspândirea coronaviruslui. Decizia luată de autoritățile municipale la finele lunii martie se dovedește a fi una cu două tăișuri. Prin reducerea numărului de curse s-a încercat descurajarea populației de a mai ieși din case, conform reglementărilor din ordonanțele militare însă, aceiași decizie, a dus la suprapopularea autobuzelor, oamenii fiind nevoiți să se înghesuie într-un număr mai mic de mijloace de transport rămase la dispoziție.

Marți, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău au deschis un dosar penal în REM pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

„La data de 21.04.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, a fost  înregistrată  o cauză penală având ca obiect comiterea infracţiunii de „Zădărnicirea combaterii bolilor ”, prev. de art.  352 alin. 1 Cod penal, reţinându-se faptul că, în cursul lunii martie 2020, au fost luate anumite măsuri cu privire la reglementarea transportului în comun de pe raza mun. Buzău şi a localităţilor limitrofe, măsuri care ar fi condus la supraaglomerarea mijloacelor de transport, existând astfel riscul de infectare a călătorilor cu virusul COVID 19”, se arată în comunicatul de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.

Procurorii nu au putut preciza la acest moment ce persoane sunt vizate în cadrul dosarului penal înregistrat marți declarând doar că se fac cercetări și că mai multe detalii se vor face publice pe măsură ce ancheta va  fi finalizată.

Potrivit unor surse judiciare decizia societății de transport a de reduce numărul curselor pe traseele din municipiu ar fi oarecum legală dat fiind că are la bază o hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență luată la propunerea primarului municipiului Buzău, Constantin Toma și pusă în practică de către Gică Toader, directorul societății TransBus SA societate aflată în subordinea Primăriei Buzău. În ceea ce privește reducerea curselor executate de către operatorul de transport în comunele limitrofe, legalitatea acestei măsuri nu pre mai poate fi pusă în cârca Comitetului Local pentru Situații de Urgență, competențele acestuia fiind doar pe raza administrativă a municipiului Buzău.

Se pare că ancheta procurorilor a pornit în urma unei plângeri care arată că măsurile luate la debutul pandemiei privind reducerea numărului de curse ale operatorului de transport au dus la supraaglomerarea autobuzelor, călătorii fiind nevoiți acum să se înghesuie într-un număr mai mic de mijloace de transport pentru a ajunge în zonele în care au nevoie.

3 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Alin Duta Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.