În ziua de 3 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 1 de poliţie rurală Mărăcineni au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de prostituţie.
Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au depistat o buzoiancă în vârstă de 41 de ani şi două tinere de 30, respectiv 21 de ani, ambele din judeţul Vrancea, care acostau şoferi aflaţi în tranzit pe DN2 E85, pe raza comunei Vadu-Paşii, pentru a întreţine cu ei relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani.
Împotriva celor trei a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare totală de 1.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În aceeaşi zi, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Buzău au întocmit dosar penal unei alte tinere în vârstă de 21 de ani, pe care au depistat-o în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un bărbat, în schimbul unei sume de bani.

IPJ Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.