Deși beneficiază de o bonificație de 10% din cuantumul total al datoriilor către bugetul local dacă acestea sunt achitate până la sfarșitul lunii martie, buzoienii nu s-au mai înghesuit în acest an la ghișeele Direcției Economice a Primăriei. Comparativ cu alți ani, numărul contribuabililor care s-au prezentat până ieri la ghiseu este  mai mic cu aproximativ 25%  decât în anul anterior, ceea ce înseamnă că și încasările la bugetul municipiului sunt mai mici.                 “Faptul că mai puțini buzoieni și-au achitat dările către bugetul local în prima parte a anului, nu este chiar îngrijorator în acest moment întrucât mai sunt încă trei săptămâni în care buzoienii se pot prezenta la ghiseele instituției unde pot beneficia de bonificația acordată de noi pentru plata integrală. De altfel, în ceea ce îi privește pe agenții economici vă pot spune, din experiența anilor trecuți, că cei care urmaresc această reducere își bagă ordinele de plată la bănci începând cu data de 27 martie”, ne-a declarat directorul Direcției Economine, Ion Gegea. În ceea ce privește plățile electronice, până acum numărul acestor operațiuni este destul de mic. Puțini sunt cei care au aflat că pot plăti dările către bugetul local și pe internet, și oricum, o astfel de plată înseamnă un drum la Primărie, astfel că, probabil, mulți preferă să vină la ghișeu și să se achite de obligații. Viceprimarul Fănică Bârlă spune ca până acum sunt doar  70 de persoane care au solicitat user și parolă, pentru a-și plăti impozitele pe internet.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.