Peste șase sute de buzoieni, persoane fizice și juridicate, au fost date în judecată de Regia Autonomă Municipală pentru neplata datoriilor la întreținere. Potrivit directorului instituției, Constantin Tacea, este vorba despre acei locatari care au uitat să-și mai plătească facturile iar restanțele au devenit deja istorice. Pentru a-i determina să plătească în vreun fel, RAM a apelat la justiție, chiar dacă procesele de această natură sunt de durată.

Pentru că procesele în Justiţie se desfăşoară anevoios, Regia Autonomă Municipală le propune datornicilor o soluţie de compromis, mai exact să-și achite restanţele în rate.

” Reeșalonarea, am stabilit, este o normă internă care poate fi făcută pe maxim 12 luni. De obicei s-a mers pe 6-8 luni. Ca si propriertari, există pe rol 413 dosare reprezentând o datorie de 1, 375 mil lei,   cu asociațiile sunt 58 de dosare pentru o datorie de 2,2 milioane lei, cu agenții economici 26 dosare. Se merge și pe reeșalonări pentru că RAM intră in posesia banilor mai repede. Există însă  și rău platnici care merg doar pe calea procesului”, a declarat directorul RAM, Constantin Tacea.

Valoarea sumelor pe care Regia Autonomă Municipală Buzău ar trebui să le recupereze în instanţă de la datornici se ridică la peste 3, 7 milioane de lei.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.