Răsturnare de situație în cazul tânărului care în această dimineață a declarat că a produs un accident, în cartierul Dorobanți, eveniment în urma căruia o mașină a fost avariată, la fel și gardul unei locuințe și rețeaua de gaze din zonă.

La audieri, tânărul de 20 de ani care inițial a luat asupra lui toată vina pentru producerea accidentului, și-a schimbat declarația. După ore întregi în care a susținut că el a condus decapotabila scăpată de sub control și băgată cu forța în curtea unui om, buzoianul le-a spus polițistilor că de fapt nu el s-a aflat la volan în momentul evenimentului.

Tânărul le-a dezvăluit oamenilor legii că mașina în care se mai aflau un prieten de 24 de ani și o fată de 20 ani, a fost condusă de aceasta din urmă, care culmea, nu are permis de conducere. La ora transmiterii acestei știri, polițiștii continuă audierile pentru a stabili exact cum au stat lucrurile. Așa-zisa șoferiță care a provocat stricăciuni importante după ce a intrat cu mașina în gardul unei locuințe, distrugând rețeaua de gaze, se va alege cu dosar penal după pățania de astăzi, ea urmând să fie cercetată pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere. De asemenea, fratele propietarului mașinii decapotabile pe care tânăra a condus-o astăzi va fi cercetat penal, pentru că el a fost cel care i-a încredințat autoturismul  tinerei, deși știa că nu deține permis de conducere.

Reamintim, accidentul din cartierul Dorobanți s-a produs în această dimineață, în jurul orei 10.30. Un Peugeot decapotabil a fost scăpat de sub control și s-a oprit în gardul unei locuințe, avariind conducta de gaze. În urma evenimentului, câteva minute s-au înregistrat scurgeri de gaze iar oamenii au intrat în panică. Apele s-au liniștit în momentul în care pompierii au izolat perimetrul iar o echipă de la Distrigaz a oprit furnizarea gazelor în zonă. Inițial, un tânăr de 20 de ani a declarat că s-a aflat la volan în momentul accidentului, buzoianul explicându-le polițiștilor că a vrut să evite impactul cu un microbuz.

Nimeni nu a fost rănit în urma accidentului, însă pagubele sunt însemnate. Mașina a fost serios avariată, la fel și gardul locuinței în care autoturismul a fost proptit cu forța. În afara dosarului penal cu care se va alege, tânăra care a provocat pagubele va trebui să suporte  costul intervențiilor realizate de ISU și Distrigaz, și, foarte probabil,  reparația mașinii.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.