Cercetaşii României au şi un site: scout.ro

Reformă din entuziasm. Inspirându-se din activităţile cercetăşeşti la care a fost invitată să asiste, Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a invitat cercetaşii să propună şcolilor din România programul unei zile din săptămâna, care să se numească „Şcoala altfel”. Spiritul şi valorile pe care le promovează, în rândul tinerilor, Cercetaşii României sunt la baza iniţiativei reformatoare.

„Vă lansez o provocare vouă, cercetaşilor români. Vă propun ca una din zilele „şcolii altfel” să se desfăşoare în spiritul cercetăşiei. De aceea, Ministerul Educaţiei aşteaptă de la voi programul unei astfel de zile. Cred cu tărie că valorile pe care le promovaţi, încrederea în sine, toleranţa, respectul faţă de ceilalţi, conservarea mediului, asumarea responsabilităţilor şi a obiectivelor de dezvoltare personală sunt valori de care au nevoie toţi tinerii noştri”, a declarat Oana Badea, într-un cadru festiv prilejuit de o manifestare a Organizaţiei Cercetaşii României.

 

Se pare că programul „Şcoala altfel” va fi propus unităţilor de învăţământ spre implementare, în perioada 2-6 aprilie 2012. Principiile „învăţării prin acţiune” şi „viaţa în natură” promovate de cercetaşi includ activităţi cercetăşeşti tradiţionale precum explorarea naturii din imediata vecinătate, concursuri şi muncă în comunitate în cadrul unor proiecte locale.

 

S.D.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.