Senatorul liberal, Cristi Bîgiu, candidatul USL la Consiliul Județean a abordat, astăzi în Senat, problema sărăciei crunte în care au ajuns să se zbată milioane de români, care în prag de iarnă, ajung să se înfioare la gândul că vor trebui să plătească la întreținere milioane grele dintr-un salariu ori pensie de nimic. Discursul a fost lansat în contextul în care USL a depus, astăzi, la Senat o moțiune simplă pe tema eliminării de către Guvern a subvențiilor la căldură.
”Nicăieri în Europa secolului XXI un substantiv comun – „gigacaloria” – nu stârneşte groază. Gigacaloria este unitatea de măsură pentru energia termică, dar când spui gigacalorie în România lumea se înfioară”, a declarat astăzi senatorul buzoian care a adăugat că moțiunea USL este ”un atentat grav la siguranţa şi sănătatea populaţiei, în condiţiile în care discutăm despre sacrificarea a milioane de familii de români în plină iarnă”.
Bîgiu a adăugat că schimbarea de către Guvern a criteriilor după care se vor acorda în această iarnă ajutoarele de încălzire înseamnă pentru mulți români o reală amenințare, un risc real de a-și pierde casele: ” Pentru cetătenii aduți în sapă de lemn, aruncați din servicii, pentru pensionarii care au renunțat la medicamente pentru pâine si ceai, subvențiile azvârlite de Guvern nu însemnă nimic. Pentru ei, vine o iarnă din care nu știu dacă vor mai ieși. Cât despre “bogătanii” acestui regim de exterminare, cu 800 de lei pe lună – cu copii, cu datorii la bănci, cu prețurile care au luat-o razna – aceștia stau cu sabia lui Damocles deasupra capului: dacă nu își vor putea plăti facturile la întreținere – și, la un calcul simplu, veți constata că n-au de unde – riscă să-și piardă casele.”
Candidatul USL la Consiliul Județean a adăugat că pentru 500 de lei cât se vor economisi, odată cu noile criterii de acordare a subvențiilor la populație, se vor face sacrificii mult prea mari, greu de suportat de omul de rând, și așa chinuit de vremurile crunte pe care le trăim: ”Care este preţul acestei economii? Vă spun eu: sute de mii de pensionari şi nu numai, vor îngheţa de frig în apartamente în iarna acestui an. Sunteţi gata să fiţi părtaşă la acest genocid, domna ministru Sulfina Barbu? Ştiţi ce spun oamenii simpli din circumscripţia mea din Buzău? Au făcut cei de la putere piscine olimpice, patinoare în cel mai îndepărtat cătun, terenuri de fotbal în pantă, cu ce o să ne incălzească toate aceste lucruri la iarnă?”
Senatorul liberal buzoian a criticat, de asemenea, modul în care guvernanții administrează banii publici, făcând un apel la ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, să de dovadă de mai mare înțelegere a situației decât fostul ministru, Sebastian Lăzăroiu și să stabilească criterii corecte în baza cărora să fie acordate subvenţiile către populaţie.

Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.